StiripesurseȘtirile zileiPOTOP în Indonezia! Cel puţin nouă oameni au murit

POTOP în Indonezia! Cel puţin nouă oameni au murit

Publicat:

Inundaţiile şi alunecările de teren au provocat moartea a cel puţin nouă persoane pe insula Sumatra din arhipelagul indonezian, mii de locuitori fiind nevoiţi să se adăpostească în refugii speciale, a anunţat joi filiala locală a agenţiei pentru gestionarea catastrofelor, informează AFP, potrivit agerpres.

Ploile torenţiale care au afectat nordul insulei Sumatra în această săptămână au provocat creşterea nivelului apelor şi alunecări de teren.

Citeşte şi: Turcia dă vina pe Franţa pentru situaţia din Libia

Cele mai multe dintre victime s-au înecat, iar noi ”bănuim că două dintre acestea şi-au pierdut viaţa după ce au fost lovite de trunchiuri de copaci” aduse de curenţi, a explicat Safaruddin Ananda Nasution, şeful agenţiei din departamentul Tapanuli.

Numeroasele defrişări ilegale din această regiune ar fi contribuit la declanşarea alunecărilor de teren, a subliniat oficialul.


Catastrofele naturale au constrâns mai multe mii de locuitori să-şi părăsească domiciliul pentru a se adăposti în refugii.

De la începutul lunii ianuarie, precipitaţiile abundente au declanşat inundaţii şi alunecări de teren în regiunea capitalei Jakarta, pe insula Java, provocând moartea a aproape 70 de persoane.

Citeşte şi: Numărul deceselor creşte de la oră la oră. 1700 de noi cazuri de contaminare în China

Cartiere întregi din metropola în care locuiesc circa 30 de milioane de rezidenţi au fost acoperite de ape, iar mai multe zeci de mii de locuitori au fost nevoiţi să-şi părăsească domiciliul.

Inundaţiile sunt frecvente în acest arhipelag din Asia de Sud-Est, iar sezonul ploios începe în luna noiembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

22 iulie: Ziua Mondială a Sănătății Creierului

În fiecare an, pe 22 iulie, Federația Mondială a Neurologiei (WFN) celebrează Ziua Mondială a Creierului. Peste 120 de organizații din întreaga lume se...

Evenimentele Zilei de 22 iulie în Istorie

22 iulie este a 203-a zi a calendarului gregorian și a 204-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 22 iulie (BOR) Sf. Mironosiță şi întocmai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.