StiripesurseȘtirile zileiPOTOP în Iran! 21 de oameni au murit în urma inundaţiilor

POTOP în Iran! 21 de oameni au murit în urma inundaţiilor

Publicat:

Cel puţin 21 de persoane şi-au pierdut viaţa în Iran în urma inundaţiilor recente, a precizat miercuri un purtător de cuvânt al Serviciului naţional de urgenţă, potrivit AFP, transmite şi potrivit agerpres.

Inundaţii au loc într-un moment în care ţara este lovită din plin de pandemia de COVID-19, care a făcut peste 3.000 de morţi în Iran, potrivit celui mai recent bilanţ oficial.

Citeşte şi: Trump: ‘Următoarele două săptămâni foarte, foarte dificile!’

Cel mai mare număr de victime raportate în urma inundaţiilor a fost înregistrat în provinciile din sudul Iranului, dar au existat persoane decedate şi în regiunile centrale, a precizat purtătorul de cuvânt Mojtaba Khaledi, citat de agenţia de presă semioficială Isna.

Unsprezece persoane au murit în provincia Fars, câte trei în provinciile Hormozgan şi Qom, două în Sistan-Baluchestan şi câte o persoană în Bushehr şi Khuzestan, a mai precizat acesta.


Potrivit lui Khaledi, 22 de oameni au fost răniţi, iar o altă persoană este dată dispărută în provincia Hormozgan.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în SUA

Într-un convorbire cu reporterul AFP, Khaledi a avertizat marţea trecută că Iranul va fi lovit de un nou val de precipitaţii puternice, după ce inundaţiile de săptămâna trecută au provocat 12 decese.

În martie şi aprilie 2019, cel puţin 76 de persoane şi-au pierdut viaţa în inundaţiile provocate de ploile diluviene de o amploare excepţională, care au afectat o suprafaţă importantă din teritoriul ţării.

Federaţia internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie (IFRC) a calificat situaţia drept ”cel mai mare dezastru produs în Iran în ultimii 15 ani”, catastrofa afectând, potrivit federaţiei, peste 10 milioane de persoane, iar peste 500.000 de iranieni au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trei persoane au fost rănite într-un accident moto

Trei persoane, printre care și un copil de trei ani, au fost transportate la spital după ce o motocicletă s-a răsturnat în satul Mândâc,...

Vasile Tofan: Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți

Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți, a declarat premierul desemnat Vasile Tofan în cadrul ședinței de astăzi a...

Ambasadorul Moldovei, convocat la MAE rus pentru presupuse încălcări ale Convenției de la Viena

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a confirmat convocarea ambasadorului Lilian Darii la Ministerul rus de Externe. Instituția a reiterat, în contextul evoluțiilor recente...

VIDEO Prima ședință a noului guvern ar putea avea loc chiar mâine

Prima ședință a noului Executiv ar putea avea loc chiar mâine, imediat după învestire. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Igor Grosu, care...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.