StiripesurseȘtirile zileiPOTOP în Niger: 24 de morţi şi peste 50.000 de sinistraţi

POTOP în Niger: 24 de morţi şi peste 50.000 de sinistraţi

Publicat:

Ploile abundente care au căzut în Niger din iunie au făcut 24 de morţi şi peste 50.000 de sinistraţi, au anunţat joi autorităţile acestei ţări din Africa de Vest, care are de obicei un climat foarte uscat, relatează AFP, potrivit agerpres.

În total, 24 de persoane au murit, dintre care 13 în urma prăbuşirii locuinţelor şi 11 prin înec, în timp ce alte 54.653 sunt sinistrate, potrivit cifrelor publicate de Serviciile de Protecţie Civilă.

Citeşte şi: Zelenski acuză Amnesty International că ‘încearcă să amnistieze statul terorist’ Rusia – Black News

Cel puţin 36 de persoane au fost rănite, potrivit aceleiaşi surse.

Un bilanţ anterior, din 20 iulie, indica 15 morţi şi peste 23.600 de sinistraţi.


Cele mai afectate regiuni sunt Zinder (centru-est), Maradi (centru-sud) şi Diffa (sud-est). Capitala, Niamey, de obicei mai afectată de precipitaţii şi inundaţii, a fost până acum ferită de ploile torenţiale.

În zonele afectate, ploile au distrus sau avariat peste 5.800 de locuinţe şi au provocat prăbuşirea unor şcoli, centre medicale, depozite de cereale şi magazine.

În pofida duratei sale scurte de trei până la patru luni – între iunie şi august sau septembrie – sezonul ploios s-a soldat cu numeroase victime în ultimii ani, inclusiv în zonele deşertice din nord.

Citeşte şi: Viktor Orban îi îndeamnă pe conservatorii americani ‘să-şi unească forţele’ – Black News

În 2021, ploile abundente au provocat moartea a cel puţin 70 de persoane şi au făcut peste 200.000 de sinistraţi, potrivit autorităţilor şi ONU.

“În medie, Nigerul pierde în fiecare an circa 60 de milioane de euro” din cauza inundaţiilor şi a secetei, potrivit ministrului nigerian pentru Gestionarea Catastrofelor, Laouan Magagi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 24 iulie 2026

Ziua aduce optimism, energie și oportunități pentru mai multe zodii. Taurii pot primi o veste bună legată de bani sau investiții, Scorpionii au șansa...

Statuie inedită la New York: Hot Dog gigant, ‘servit’ în mijlocul Times Square

O sculptură gigantică în formă de hot-dog a revenit în Times Square din New York. Artiștii au dezvelit, miercuri statuia „Hot Dog: The Second...

Cazurile de gonoree rezistentă la antibiotice, în creștere în Europa. Ce țări sunt cele mai afectate

Gonoreea rezistentă la antibiotice se răspândește în Europa, iar oficialii din domeniul sănătății avertizează că infecțiile sunt transmise din ce în ce mai mult...

MrBeast a găsit-o pe MrsBeast. Celebrul Youtuber s-a căsătorit cu Thea Booysen pe o insulă privată

Celebrul Youtuber MrBeast s-a căsătorit cu iubita sa, Thea Booysen, pe o insulă privată. Creatorul de conținut își dorea o cerere în căsătorie „cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.