Poziţiile Teheranului sunt INCOMPATIBILE cu acordul nuclear

Publicat:

Iranul a făcut propuneri incompatibile cu acordul de la Viena privind program nuclear JCPOA (Planul Comun şi Cuprinzător de Acţiune), au declarat luni oficiali diplomatici din cele trei ţări europene implicate în discuţiile pe acest dosar (Franţa, Germania şi Marea Britanie), transmite AFP, potrivit agerpres.

“În această etapă, nu a fost încă posibilă intrarea în negocieri reale”, şi-au exprimat aceştia regretul.”Pierdem timp preţios discutând despre noile poziţii iraniene incompatibile cu JCPOA sau care depăşesc ceea ce prevede” acordul.


Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Indonezia (VIDEO) – Black News

După o pauză de cinci luni, negocierile pentru salvarea acordului nuclear cu Iranul au fost reluate pe 29 noiembrie la Viena. La ele participă ţările care continuă să fie parte la acordul din 2015 şi anume Franţa, Germania, Marea Britanie, China, Rusia şi Iran. Statele Unite, care s-au retras unilateral din pact în 2018 şi au reintrodus sancţiuni împotriva Teheranului sub preşedintele Donald Trump, participă indirect. Dosarul pare însă blocat.

“Această situaţie este frustrantă pentru că se cunosc în mod clar contururile unui acord echitabil şi cuprinzător, care să permită ridicarea tuturor sancţiunilor legate de JCPOA şi să răspundă preocupărilor noastre de neproliferare, şi asta încă din vara trecută”, au adăugat diplomaţii.

“Dar timpul se scurge. În absenţa unui progres rapid, având în vedere avansul rapid al programului nuclear al Iranului, JCPOA va deveni foarte curând o carcasă goală”.

Însă negociatorul-şef iranian Ali Bagheri a raportat duminică că s-au înregistrat progrese.

“Cele două părţi sunt pe punctul de a se pune de acord asupra problemelor care ar trebui să fie pe ordinea de zi. Este o evoluţie pozitivă şi importantă pentru că, la început, nu erau nici măcar de acord în privinţa întrebărilor de negociat”, a declarat Bagheri pentru agenţia oficială iraniană Irna.

În schimb, occidentalii îi acuză pe iranieni că au făcut regrese faţă de stadiul negocierilor din primăvară.

Citeşte şi: LISTA ROŞIE va fi eliminată după doar două săptămâni – Black News

Diplomaţia americană suspectează în mod deschis Iranul că doreşte să câştige timp pentru a-şi dezvolta programul nuclear care îl apropie din ce în ce mai mult de capacitatea de a produce bomba atomică.

Washingtonul a avertizat în ultimele zile că nu va lăsa Teheranul să mai treneze pentru mult timp discuţiile şi a confirmat că are în pregătire un plan B, ale cărui detalii nu se cunosc.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

Moscova, New Delhi şi Beijingul, o lume multipolară cu contururi foarte vagi

Moscova, New Delhi şi Beijingul, o lume multipolară cu contururi foarte vagi Preşedintele rus Vladimir Putin, omologul său chinez Xi Jinping şi premierul indian Narendra...

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.