StiripesurseExternePrăbuşirea telefericului din Italia se lasă cu arestări

Prăbuşirea telefericului din Italia se lasă cu arestări

Publicat:

Autorităţile din Italia au reţinut trei persoane în urma tragediei de duminică din Piemont, în care 14 oameni, între care doi copii, au murit după ce telecabina cu care se deplasau s-a prăbuşit, informează miercuri ANSA şi dpa, potrivit agerpres.

Cei trei, proprietarul societăţii care operează instalaţia de teleferic, Ferrovie Mottarone srl, directorul acesteia şi şeful serviciului operativ, au acţionat “în mod conştient”, potrivit procurorului public din provincia Verbania, Olimpia Bossi.

Citeşte şi: Preoţii iezuiţi au abuzat sexual zeci de minori în Chile – Black News

Anchetatorii au stabilit că ”s-a umblat” la sistemul de frânare de urgenţă al instalaţiei pentru a evita întreruperile şi întârzierile, a afirmat procuroarea după interogarea celor trei. Un dispozitiv care dezactivează frâna de urgenţă nu a fost înlăturat, ceea a făcut ca sistemul de frânare de urgenţă să nu funcţioneze în momentul în care cablul s-a rupt, a explicat Bossi.

Cei trei ar putea fi acuzaţi de omucidere, distrugere fără intenţie şi vătămare corporală, dar ancheta continuă.


Citeşte şi: Comisia Europeană îşi ÎNCHIDE jumătate din clădirile de birouri aflate la Bruxelles – Black News

Imaginile cu accidentul surprinse de camerele de supraveghere, examinate de procuratură, arată cum, cu puţin înainte ca telegondola să ajungă la destinaţie, pe vârful muntelui Mottarone, un cablu se rupe şi cabina începe să alunece înapoi spre vale, iar câţiva dintre cei 15 turişti cad, a relatat presa locală.

Singurul supravieţuitor al accidentului este un băieţel de cinci ani, care şi-a pierdut ambii părinţi şi un frate mai mic şi care este internat în stare stabilă la un spital din zonă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Prima decizie a noului premier britanic: Elimină TVA-ul la curent

La doar o zi după preluarea mandatului, noul premier britanic Andy Burnham a anunțat prima sa măsură economică majoră: eliminarea TVA la facturile de...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Politico: Directorul FBI, vizită rară în Rusia

Directorul FBI, Kash Patel, intenționează să efectueze în luna octombrie o vizită în Rusia, unde ar urma să aibă întâlniri la Moscova și Sankt...

O navă încărcată cu propan a luat foc în Marea Neagră

O navă încărcată cu 3.700 de tone de gaz natural lichefiat a fost atacată noaptea trecută în Marea Neagră, la circa 40 de kilometri...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.