În numărul din 1 ianuarie 1930, revista „Ilustrațiunea Română” descria tradițiile culinare ale românilor în perioada sărbătorilor Crăciunului și Anului nou.
„Cert lucru este că tradiția impune ca la sărbători să se mănânce mult, mai mult ca de obicei. De aceea vedem, cu câteva zile înainte de sărbătorile Crăciunului și Anului nou, toate vitrinele magazinelor de comestibile încărcate cu tot felul de bunătăți; oamenii ieșind din prăvălii cu brațele încărcate de pachete, iar în toate casele bucătăria considerată ca piesa cea mai de valoare. Fiecare gospodină e mândră să-și arate știința în prepararea mâncărilor tradiționale, căci nu e suficient ca masa să fie foarte copioasă, dar trebuie să conțină anumite feluri consacrate zilei prăznuite.
Astfel, își poate închipui cineva o masă de Crăciun fără sarmale, fără caltaboși, fără cârnați de porc, fără curcan fript? Și prepararea caltaboșilor și a cârnaților cere o artă întreagă, care se perpetuează din mamă în fiică și care face mândria adevăratelor gospodine. Dar cozonacii? Faima Moldovencelor ca gospodine e mare, grație cozonacilor ce știu să facă, înalți de par adevărate monumente, afânați ca puful și rupându-se în fâșii ca de mătase. Și apoi baclavalele, saraliile, cataifurile ce ies din mâinile gospodinelor noastre!”, scria revista „Ilustrațiunea Română”, conform Institutului de Studii Sud-Est Europene.
Încă din timpul postului, pe care unii îl țineau cu sfințenie, iar alții mai puțin, fiecare familie începea pregătirile pentru întâmpinarea marii sărbători, muncind din greu pentru a face curățenia generală a casei (fapt consemnat și de călătorii străini veniți la noi, exemplu fiind Paul Morand), pentru ca apoi să urmeze îndeletniciri mai plăcute, precum înnoirea hainelor și prepararea mesei de sărbătoare.
Un rol important în pregătirea mesei de Crăciun îl aveau băcăniile de odinioară de unde bucureșteni mai cu stare cumpărau carne, mezeluri, icre, măsline, vinuri fine, fructe exotice și câte și mai câte alte bunătăți. În general, însă, oamenii își preparau mâncărurile tradiționale în casă. Gospodinele înfășurau sarmalele, umpleau caltaboșii, tocau și condimentau cârnații și nu uitau nici de „fiertul șuncilor și al limbilor afumate”. Dulciurile erau și ele la mare cinste. Făcute cu trudă, dar și cu multă bucurie, cozonacii, plăcintele, baclavalele și sarailiile care urmau să împodobească masa de sărbătoare erau scoase aburinde și răspândind o aromă amețitoare din cuptoarele încinse.
