Partidul POT a reușit să intre pentru prima dată în Parlament, iar în Senat au trimis-o pe Valentina Aldea, care se ocupă de videochat. În momentul în care face videochat, noua senatoare devine Justinn Jade, iar pe rețelele de socializare fac senzație imaginile cu ea în poziții provocatoare.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, în care îşi face o scurtă prezentare a candidaturii, Valentina Aldea afirmă că “misiunea de român poate fi împlinită cu oameni tineri, care se implică plini de curaj, decenţă şi profesionalism”, potrivit stiripesurse.
Citește și: Denumirea „Bluetooth” își are originile într-un personaj istoric de acum 1.000 de ani
POT susține că are oameni profesioniști în Parlament
“România trebuie să avanseze în dezvoltarea sa, dar această dezvoltare ar trebui să conducă, în final, spre armonie – între oameni, între om şi natură şi mediul său înconjurător”.
“Trebuie evitat trendul de a reduce omul la un simplu număr, o statistică şi un consumator. Prin implementarea practică a valorilor creştine fundamentale – iubirea, dăruirea, iertarea, acceptarea şi cultivarea potenţialului uman specific fiecăruia dintre noi -, vom atinge nu doar bunăstarea materială, ci şi armonia”, susţin reprezentanţii formaţiunii, în prezentarea de pe site-ul partidului.
Citește și: Rezervele de aur ale Rusiei au ajuns la cel mai ridicat nivel din istoria sa. Cât valorează













