X

Premieră în R.Moldova: A fost lansat primul centru inovaţional pentru femeile antreprenoare

Premieră în R.Moldova: A fost lansat primul centru inovaţional pentru femeile antreprenoare

În Republica Moldova a fost lansat primul centru inovaţional pentru femeile antreprenoare. “GLIA Hub” va activa pe lângă Academia de Studii Economice şi le va oferi femeilor sprijin în dezvoltarea afacerilor într-un mediu inovativ.

Maria Bumbu este antreprenoare de peste 13 ani. Activează în diverse domenii – producere, iluminat festiv şi arhitectural, dar şi publicitate, potrivit tvrmoldova.md.

Citeşte şi : Parlicov: Gazul rusesc ar putea ajunge în R.Moldova prin Turcia și prin gazoductul transbalcanic în regim revers

MARIA BUMBU, antreprenoare: „Suntem onorate să avem căsuţa noastră. Acest spaţiu este extrem de bine venit pentru toate doamnele şi domnişoarele care vor să se regăsească, să se împlinească şi să poată mixa viaţa de familie cu viaţa de business”.

Iar Ana Gorea este la început de cale în antreprenoriat. Are o afacere în domeniul educaţiei preşcolare. Iar centrul de inovaţii din Chişinău va fi pentru ea locul unde va putea comunica cu specialiştii şi va putea face schimb de experienţă cu alte femei de afaceri.

ANA GOREA, antreprenoare: „Pentru femeile de la noi din Moldova nu a existat până acuma un spaţiu unde să se regăsească sau să întâlnească femei care au aceleaşi probleme, aceleaşi întrebări sau aceleaşi idei de afaceri. Cumva este necesar un spaţiu în care toată această conglomeraţie să se regăsească şi în unison să creeze afaceri mai prospere, mai rezistente.”.

Hub-ul are o mie de metri pătraţi. Aici, femeile antreprenoare au la dispoziţie şase oficii pentru startup-uri, două zone de lucru, trei săli de şedinţă, o sală de evenimente şi chiar şi o zonă pentru copii.

DORINA CIOBANU, directoare GLIA Impact Hub: „Prima la ce vrem să răspundem noi este să încurajăm femeile şi să le ajutăm, să le mentorăm să crească. Al doilea scop este creşterea, creşterea studenţilor, pentru ca să le arătăm studenţilor că există potenţialul”.

MAIA SANDU, preşedintele Republicii Moldova: „Creşterea comunităţii femeilor antreprenoare constituie o necesitate fundamentală pentru a asigura creşterea economică menită să asigure Republicii Moldova un viitor prosper în Uniunea Europeană”.

Citeşte şi : Pandemia covid-19 a scăzut speranţa de viaţă cu aproape doi ani în perioada 2019-2021

EXCELENŢA SA KENT D.LONGSDON, ambasadorul SUA în Republica Moldova: „Statele Unite s-au angajat să ajute Moldova şi regiunea să devină mai democratice mai prospere şi mai sigure. Participarea deplină a femeilor în economie este esenţială pentru ca această viziune să devină realitate”:

Proiectul valorează un milion de dolari americani, dintre care contribuţia Ministerului Educaţiei şi Cercetării este de trei milioane de lei. Femeile reprezintă 52 la sută din populaţia Republicii Moldova, iar aproximativ 34% au sau gestionează afaceri.

Tags: Academia de Studii EconomiceantreprenoriatMoldova
Economie