StiripesurseEconomiePremierul Alexandru Munteanu participă, împreună cu vicepremierul Eugeniu Osmochescu, la Forumul...

Premierul Alexandru Munteanu participă, împreună cu vicepremierul Eugeniu Osmochescu, la Forumul Economic Mondial de la Davos

Publicat:

Prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, și Viceprim-ministrul, Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugeniu Osmochescu, vor participa, în perioada 19–22 ianuarie 2026, la cea de-a 56-a reuniune anuală a Forumului Economic Mondial, desfășurată la Davos, Elveția.

Potrivit unui comunicat oficial, premierul va avea o serie de întrevederi bilaterale cu lideri politici și reprezentanți ai unor companii internaționale cu potențial investițional, în vederea atragerii de investiții și consolidării cooperării economice.

În cadrul discuțiilor cu investitorii, conducerea Guvernului va promova Republica Moldova drept un partener de încredere și un mediu sigur pentru dezvoltarea afacerilor.

Miercuri, 21 ianuarie, prim-ministrul Alexandru Munteanu va participa în calitate de speaker la un panel de discuții.

În acest an, Forumul Economic Mondial se desfășoară în perioada 19–23 ianuarie, în localitatea Davos-Klosters, iar tema ediției este „Un spirit al dialogului”.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vasile Tofan NU va tolera salariile „nesimțite” din sistem

Premierul desemnat Vasile Tofan a declarat că împărtășește revolta oamenilor față de salariile excesive din sectorul public și a calificat unele cazuri prezentate în...

VIDEO Premierul desemnat abordează reformele din Justiţie

Premierul desemnat Vasile Tofan susține că reforma justiției începe să producă rezultate, însă consideră că procesul este departe de a fi încheiat și că...

Usatîi s-a inspirat din Cupa Mondială şi o compară pe Maia Sandu cu Lionel Messi: ‘PAS este Argentina obosită!’

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a recurs la o comparație inspirată din fotbal înaintea ședinței Parlamentului în care Guvernul condus de premierul desemnat Vasile...

Tofan promite că va vorbi săptămânal cu antreprenorii

Premierul desemnat Vasile Tofan afirmă că una dintre prioritățile sale va fi restabilirea încrederii antreprenorilor și atragerea de noi investiții în Republica Moldova. Acesta...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.