StiripesurseȘtirile zileiPremierul anunță accelerarea reformelor după discuțiile cu Comisia Europeană

Premierul anunță accelerarea reformelor după discuțiile cu Comisia Europeană

Publicat:

Premierul Alexandru Munteanu a declarat, la începutul ședinței Cabinetului de miniștri, că Republica Moldova este în grafic cu îndeplinirea angajamentelor asumate în procesul de integrare europeană și a anunțat accelerarea procesului de reformă, transmite Moldpres.

Șeful Executivului a mulțumit Parlamentului și Președinției pentru promulgarea rectificărilor la bugetul de stat, subliniind că Guvernul este pregătit să treacă deja la discuțiile privind bugetul pentru anul viitor.

Citeşte şi: 26 decembrie este termenul limită pentru achitarea impozitului pe avere 2025 – Stiripesurse.md

Referindu-se la evaluarea Comisiei Europene, Munteanu a afirmat că oficialii europeni au confirmat progresele înregistrate de autorități, cu doar câteva excepții minore. Premierul a anunțat că luna decembrie va fi una decisivă, în care instituțiile statului vor accelera ritmul pentru a elimina toate restanțele semnalate.

„Suntem capabili să lichidăm aceste neajunsuri. Mulțumesc colegilor care au muncit intens în acest proces. Chiar și aseară am discutat cu domnul Koopman, care ne-a transmis aprecierea pentru discuțiile foarte constructive”, a declarat Munteanu.


Premierul a subliniat că Guvernul va continua dialogul strâns cu partenerii europeni, reafirmând angajamentul ferm al Republicii Moldova pentru avansarea pe calea integrării în UE.

Progresele înregistrate în realizarea măsurilor Agendei de reforme pentru al doilea semestru al acestui an au fost analizate ieri, la o ședință de monitorizare pentru implementarea Planului de Creștere pentru Moldova. La discuții au participat Premierul Alexandru Munteanu, membrii Cabinetului de miniștri și delegația Comisiei Europene, condusă de Gert Jan Koopman, Director General pentru Extindere și Vecinătate Estică (DG ENEST).
990a848f8f3e33210195d64d3ffc574d gov1 692ff953c4c52
La ședință, premierul a anunțat că o parte dintre măsurile planificate au fost deja finalizate integral și incluse în primul raport semianual. Celelalte sunt în curs de implementare și vizează sectorul energetic, economic, cel al muncii și mediului. În baza rezultatelor obținute, în următoarele zile va începe pregătirea celui de-al doilea raport semianual. Progresul în implementarea acțiunilor din Planul de Creștere permite deblocarea fondurilor europene și noi investiții în proiecte benefice pentru cetățeni.

Planul de Creștere susținut de Uniunea Europeană este cel mai amplu și ambițios pachet de sprijin financiar din istoria Republicii Moldova, în valoare de 1,9 miliarde de euro. Acesta oferă oportunitatea unică de a impulsiona creșterea economică și de a îmbunătăți nivelul de trai al cetățenilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Sute de spitale din România, paralizate de o grevă de avertisment

Angajații din aproape 500 de spitale din România au participat ieri la o grevă de avertisment de două ore, nemulțumiți de proiectul noii legi...

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova

Republica Moldova va deschide primele „Case ale Femeii”, servicii de locuire tranzitorie destinate femeilor care au supraviețuit violenței domestice și copiilor acestora. Primele două centre...

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.