StiripesurseȘtirile zileiPremierul armean deplânge pe lângă Putin inacţiunea forţei ruse de menţinere...

Premierul armean deplânge pe lângă Putin inacţiunea forţei ruse de menţinere a păcii în Nagorno-Karabah

Publicat:

Prim-ministrul armean Nikol Paşinian a deplâns marţi pe lângă preşedintele rus Vladimir Putin incapacitatea militarilor ruşi desfăşuraţi în Nagorno-Karabah de a garanta libera circulaţie în această regiune disputată între Erevan şi Baku, transmite AFP, potrivit agerpres

Erevanul acuză militanţi azeri că blochează de la mijlocul lui decembrie o rută vitală care leagă Armenia de teritoriile controlate de separatişti armeni în Nagorno-Karabah, o regiune muntoasă care s-a separat unilateral de Azerbaidjan la începutul anilor 1990 şi unde locuitorii spun acum că se tem de o criză umanitară.

Citește și : Putin a aprobat acordarea de paşapoarte locuitorilor celor patru regiuni ucrainene anexate ilegal de către Rusia

Această blocadă, pusă în aplicare de câteva zeci de persoane care se declară militanţi ecologişti, a avut loc în pofida prezenţei unei forţe ruse de menţinere a păcii desfăşurate după un acord de încetare a focului care a pus capăt războiului armeano-azer din 2020.

Ruta blocată, coridorul Lacin, ‘ar trebui să fie sub controlul militarilor ruşi ai forţei de pace, iar Republica Azerbaidjan a garantat libera circulaţie a pasagerilor şi mărfurilor’ pe această axă, a spus Paşinian într-o întâlnire cu Putin în marja unui summit al Comunităţii Statelor Independente (CSI), reunind lideri din fostul bloc sovietic, la Sankt Petersburg.


Dar ‘se pare că’ acest coridor ‘nu este sub controlul soldaţilor ruşi. Şi, bineînţeles, aş dori să discutăm această situaţie şi opţiunile care există’, a adăugat el în debutul întâlnirii, transmis la televiziunea rusă.

La rândul său, Putin i-a promis lui Paşinian o ‘discuţie detaliată’ cu privire la Nagorno-Karabah.

Citește și : Consilier al lui Zelenski: Kremlinul face declaraţii cu privire la negocieri pentru a trage de timp

 

Preşedintele azer Ilham Aliev se află şi el la summitul de la Sankt Petersburg, însă nu a fost anunţată nicio întâlnire publică cu prim-ministrul armean.

‘Am reuşit să vorbim toţi trei’ luni, a declarat Putin, fără însă a indica în mod clar dacă Paşinian şi Aliev au discutat direct sau dacă liderul rus a avut întâlniri separate cu fiecare dintre ei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

Care sunt primele semne ale diabetului și când trebuie să mergi la medic

Medicul Sitterli-Natea Carmen Narcisa din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vorbește despre primele semne ale diabetului și când anume este indicat să...

Persoanele de peste 50 de ani fac aceeași greșeală când își planifică vacanțele

Un sfert dintre britanicii peste 50 de ani se simt blocați într-un „limbo al călătoriilor”. Un nou studiu arată că mulți își amână vacanțele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.