StiripesurseȘtirile zileiPremierul australian reacţionează dur la o postare a unui oficial chinez

Premierul australian reacţionează dur la o postare a unui oficial chinez

Publicat:

Prim-ministrul australian Scott Morrison (foto) a denunţat luni cu mânie o postare “scandaloasă” pe Twitter a unui purtător de cuvânt al guvernului chinez şi a cerut Beijingului să-şi ceară scuze în mod oficial, relatează France Presse, potrivit agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez Zhao Lijian a stârnit indignare postând o punere în scenă în care un bărbat, îmbrăcat în soldat australian, ţine un cuţit plin de sânge la gâtul unui copil afgan.

Citește și : Rusia înregistrează într-o săptămână aproape tot atâtea cazuri de COVID-19 ca în toată luna septembrie

Această postare a avut loc la câteva zile după publicarea unui raport privind crime de război care ar fi fost comise de soldaţi australieni în Afganistan între 2005 şi 2016.


Morrison a numit tweet-ul, ce provenea dintr-un cont oficial al guvernului chinez, drept o “insultă scandaloasă şi dezgustătoare” împotriva forţelor armate australiene şi a cerut reţelei sociale Twitter să îl şteargă.

“Este scandalos şi nu poate fi justificat pe nicio bază. Guvernului chinez ar trebui să-i fie ruşine de această postare”, a declarat Scott Morrison despre tweet-ul ce a atras mii de reacţii în câteva ore.

Relaţiile dintre Canberra şi Beijing s-au deteriorat constant în ultimele luni.

China, cel mai mare partener comercial al Australiei, a luat recent măsuri de retorsiune împotriva Canberrei, suspendând importurile unui mare număr de produse agricole printre care carne de vită, orz şi cherestea.

Presa chineză controlată de stat a atacat de asemenea Australia în mai multe rânduri în legătură cu mai multe domenii.

La rândul său, Australia a exclus gigantul chinez de telecomunicaţii Huawei din desfăşurarea reţelei 5G şi a cerut o anchetă independentă asupra originii coronavirusului.

Purtătorul de cuvânt al guvernului chinez şi-a însoţit tweet-ul cu un text în care s-a declarat “şocat de uciderea civililor şi prizonierilor afgani (comisă) de soldaţii australieni”.

Citește și : Incendiu la un centru de migranţi în nordul Parisului, opt răniţi

“Condamnăm cu tărie astfel de fapte şi cerem ca ei să fie traşi la răspundere”, a adăugat el.
Această postare este cel mai recent exemplu al unui nou tip de comunicare agresivă din partea guvernului chinez faţă de ţări străine, notează AFP.

Deşi blocat în China, încă de anul trecut mai mulţi diplomaţi au apărat pe Twitter uneori vehement şi controversat poziţia guvernului lor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

22 iulie: Ziua Mondială a Sănătății Creierului

În fiecare an, pe 22 iulie, Federația Mondială a Neurologiei (WFN) celebrează Ziua Mondială a Creierului. Peste 120 de organizații din întreaga lume se...

Evenimentele Zilei de 22 iulie în Istorie

22 iulie este a 203-a zi a calendarului gregorian și a 204-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 22 iulie (BOR) Sf. Mironosiță şi întocmai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.