StiripesurseDiasporaPremierul britanic anunță un pachet de apărare aeriană de 60 de...

Premierul britanic anunță un pachet de apărare aeriană de 60 de milioane de dolari pentru Ucraina

Publicat:

Premierul britanic Rishi Sunak a anunțat un pachet de apărare aeriană de 60 de milioane de dolari pentru Ucraina în timpul primei sale vizite la Kiev, sâmbătă, potrivit Downing Street , informează mediafax.

În timpul întâlnirii sale cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, Sunak “a confirmat că Marea Britanie va oferi un nou pachet major de apărare aeriană pentru a ajuta la protejarea civililor ucraineni și a infrastructurii naționale critice de un baraj intens de lovituri rusești”, potrivit unui comunicat de presă al Downing Street.

Citește și: ‘Acest război este şi problema voastră’, spune Macron la summitul APEC

“Pachetul de ajutor pentru apărare, în valoare de 50 de milioane de lire sterline, cuprinde 125 de tunuri antiaeriene și tehnologie pentru a contracara dronele mortale furnizate de Iran, inclusiv zeci de radare și capacități de război electronic antidronă”, continuă comunicatul.

În timpul vizitei sale surpriză în capitala ucraineană, Sunak a depus flori la un memorial pentru morții de război din Ucraina și a aprins o lumânare la un memorial pentru victimele foametei Holodomor din anii 1930, potrivit comunicatului.


Premierul s-a întâlnit, de asemenea, cu ucraineni care au povestit munca lor de salvare a supraviețuitorilor din dărâmături și de stingere a incendiilor provocate de atacurile aeriene rusești și de atacurile cu mortiere.

Sunak și-a exprimat mândria că Marea Britanie “a fost alături de Ucraina încă de la început”, afirmând că vizita sa a însemnat angajamentul de a “continua să fie alături de Ucraina, în timp ce aceasta luptă pentru a pune capăt acestui război barbar și a oferi o pace dreaptă”.

Citește și: Ce anume prevăd articolele 4 și 5 din tratatul NATO

În plus față de pachetul de apărare aeriană, Sunak s-a angajat, de asemenea, să finanțeze cu 14 milioane de dolari (12 milioane de lire sterline) răspunsul Programului Alimentar Mondial în Ucraina, precum și cu 5 milioane de dolari (4 milioane de lire sterline) răspunsul Organizației Internaționale pentru Migrație în Ucraina.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

Polonia și Ucraina se luptă cu trecutul. Doar Moscova are de câștigat

Decizia președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda unei unități militare de elită titlul onorific „Eroii UPA” a stârnit o dispută diplomatică cu Polonia....

Zelenski anunță care e cel mai bun moment pentru discuții de pace cu Rusia

Ucraina are o „fereastră de oportunitate” pentru discuții cu Rusia privind încheierea războiului înainte de sfârșitul acestui an, a declarat Volodimir Zelenski. Zelenski a fost...

Schimbări majore privind sprijinul pentru refugiații din Ucraina

Țările membre ale Uniunii Europene analizează posibilitatea ca bărbații ucraineni de vârstă militară să nu mai beneficieze de o viitoare extindere a schemei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.