Premierul canadian Justin Trudeau intenţionează să convoace alegeri anticipate pentru data de 20 septembrie

Publicat:

Premierul canadian Justin Trudeau intenţionează să convoace alegeri anticipate pentru data de 20 septembrie, iar un anunţ oficial în această privinţă va fi făcut duminică, au declarat patru surse apropiate acestui dosar, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Consilieri ai lui Trudeau au afirmat în ultimele luni că liberalii, aflaţi la guvernare, susţineau organizarea alegerilor până la finalul lui 2021, cu doi ani înaintea scrutinului legislativ la termen.


Citește și : Cutremur puternic în Filipine; a fost lansată alertă de tsunami

Justin Trudeau conduce un guvern minoritar şi se bazează pe partidele de opoziţie pentru a-şi trece proiectele legislative în parlament.

Guvernul canadian a înregistrat în ultimul an niveluri record ale datoriei, din cauza cheltuielilor masive făcute pentru a proteja economia de criza cauzată de COVID-19.

Pentru a lansa în mod oficial campania, Trudeau va trebui să se întâlnească cu guvernatorul general Mary Simon, reprezentantul personal al şefului statului Regina Elisabeta a II-a, pentru a solicita dizolvarea parlamentului de la Ottawa.

Citește și : Anticiclonul ‘Lucifer’ lovește puternic Italia cu temperaturi record de 48,8 grade Celsius

Potrivit surselor citate, care au cerut să rămână anonime, această întrevedere între Justin Trudeau şi Mary Simon este prevăzută pentru dimineaţa zilei de 15 august. Experţi constituţionali au declarat că Mary Simon va fi de acord cu cererea premierului canadian.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

‘Twisters’ a dominat box office-ul nord-american de weekend cu încasări de 80,5 milioane de dolari

'Twisters' a dominat box office-ul nord-american de weekend cu încasări de 80,5 milioane de dolari  Filmul „Twisters”, o continuare a „Twister” din 1996, a strâns...

Junk food-ul modifică creierul și comportamentul, arată un studiu nou

Junk food-ul modifică creierul și comportamentul, arată un studiu nou Un studiu recent dezvăluie efecte alimentelor nesănătoase asupra creierului, oferind noi perspective asupra cauzelor obezității. Cercetătorii...

A fost lansat trailerul oficial pentru sezonul 4 al serialului ‘Emily in Paris’

A fost lansat trailerul oficial pentru sezonul 4 al serialului 'Emily in Paris' Sezonul 4 al serialului „Emily in Paris”, difuzat de Netflix, va avea...

Un cântăreţ brazilian a murit electrocutat pe scenă

Un cântăreţ brazilian a murit electrocutat pe scenă Un cântăreț brazilian a murit după ce a fost electrocutat pe scenă, în timpul unui spectacol. Ayres...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.