Premierul catalan IGNORĂ justiţia spaniolă: ‘NU voi renunţa la funcţie!’

Publicat:

Premierul separatist al Cataloniei (nord-estul Spaniei), Carles Puigdemont, susţine, într-un interviu publicat duminică de cotidianul La Vanguardia, că va rămâne în funcţie chiar dacă justiţia va ordona suspendarea sa pentru încercarea de a organiza un referendum ilegal privind autodeterminarea, informează AFP, potrivit agerpres.

‘Nu voi putea în niciun caz accepta o suspendare a atribuţiilor mele. Circumstanţele în care o persoană încetează să prezideze Generalitat (guvernul catalan) sunt dictate de statutul Cataloniei, în consecinţă va trebui să ne opunem unei astfel de suspendări’, a declarat Carles Puigdemont.


Un premier regional nu poate fi forţat să părăsească puterea decât de parlamentul regional sau în caz de condamnare fermă ce duce la interdicţia exercitării unei funcţii publice. Însă o lege adoptată în 2015 permite Curţii Constituţionale să suspende funcţionari de stat în cazul în care acţiunile acestora contravin deciziilor sale.

Citeşte şi: La un pas de RĂZBOI? SUA şi Coreea de Sud pregătesc RĂSPUNSUL pentru Phenian

În acest interviu publicat cu patru săptămâni înainte de referendumul prevăzut pentru 1 octombrie şi pe care Madridul vrea să-l împiedice cu orice preţ, liderul separatist catalan asigură că cele 6.000 de urne necesare votului vor fi disponibile în ziua hotărâtoare, fără a dezvălui de unde vor fi găsite acestea.

Această problemă nu este una neimportantă, în condiţiile în care guvernul central a promis că va acţiona în justiţie împotriva tuturor celor care vor participa la referendumul interzis de Curtea Constituţională, inclusiv împotriva companiilor ce vor furniza logistică, făcând şi mai dificilă organizarea lui.

Separatiştii, majoritari în parlamentul catalan, ar urma să aprobe în această săptămână legea ce convoacă referendumul.

Madridul a promis că va sesiza imediat justiţia pentru a cere anularea legii, însă separatiştii sunt hotărâţi să ignore deciziile judiciare.

Citeşte şi: Testul nuclear nord-coreean, de opt ori mai puternic decât bomba de la Hiroshima/ NORSAR

Puigdemont asigură că regiunea sa, care reprezintă circa 20% din PIB şi 15% din populaţia Serbiei, îşi va declara independenţa în cazul în care tabăra ‘da’ va ieşi învingătoare şi va fi înregistrată o participare în linie cu practicile ‘obişnuite’.

La începutul verii, un sondaj comandat de guvernul regional arăta că 49,4% dintre catalani erau împotriva secesiunii, iar 41,06% pentru. În caz de referendum, 18% din totalul persoanelor intervievate au dat asigurări că nu vor participa, iar 14,4% nu erau în masură să spună care va fi poziţia lor. Dintre cei care s-ar prezenta la urne, 39% ar vota pentru independenţă, iar 23,4% împotrivă.

În schimb, mai mult de 70% dintre catalani ar dori un referendum, pentru a tranşa o dată pentru totdeauna această problemă.

Sâmbătă, şeful executivului spaniol Mariano Rajoy a promis că ‘va menţine unitatea Spaniei’ şi ‘va face ca legea să fie respectată’, însă fără a dezvălui modul în care va proceda Madridul.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.