Premierul croat a intrat în carantină după ce soţia sa a fost testată pozitiv pentru COVID-19

Publicat:

Premierul croat Andrej Plenkovic a intrat într-o perioadă de carantină de zece zile după ce soţia sa a fost testată pozitiv pentru COVID-19, conform unui anunţ făcut sâmbătă de purtătorul de cuvânt al guvernului de la Zagreb, informează dpa şi Reuters, potrivit agerpres.  

“Premierul Plenkovic a fost testat sâmbătă şi rezultatul este negativ. I s-a ordonat să rămână în izolare acasă în următoarele 10 zile. Va continua să îşi îndeplinească atribuţiile de acasă”, a informat purtătorul de cuvânt.


Citește și : Negociatorii UE şi Regatului Unit pentru Brexit au reluat discuţiile în persoană

Ana Maslac-Plenkovic suferea de simptome uşoare ale COVID-19, prin urmare a făcut un test sâmbătă dimineaţa, care a avut un rezultat pozitiv.

Din cauza numărului crescut de infectări, măsuri mai stricte în vederea reducerii răspândirii pandemiei noului coronavirus au intrat în vigoare în această săptămână.

Restaurantele şi cafenelele au fost închise, iar obligaţia de a purta mască urmează să fie reglementată în viitor.

Guvernul croat intenţionează să aplice pedepse drastice pentru nerespectarea noilor reguli, de la amenzi grele până la condamnări la închisoare.

Citește și : Zeci de arestări în timpul unui protest împotriva restricţiilor la Londra

Croaţia a raportat sâmbătă 3.987 de noi cazuri de contaminări, potrivit autorităţilor sanitare.

Un total de 25.357 de persoane au fost infectate până acum în Croaţia, o ţară cu o populaţie de aproape patru milioane de locuitori.

Numărul deceselor a crescut sâmbătă cu 55, ajungând la un total de 1.655.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.