Premierul francez înfruntă luni prima moţiune de cenzură, a stângii, din cauză că nu a cerut un vot de încredere

Publicat:

Premierul francez înfruntă luni prima moţiune de cenzură, a stângii, din cauză că nu a cerut un vot de încredere

Prima moţiune de cenzură a Guvernului lui Emmanuel Macron condus de către Gabriel Attal, depusă marţi de către patru grupuri ale unor partide de stânga în Adunarea Naţională înaintea discursului premierului de politică generală, urmează să fie dezbătută şi supusă la vot luni seara târziu, anunţă surse parlamentare, relatează AFP.

Această moţiune de cenzură a fost depusă în comun de către grupurile parlamentare ale Partidului La France Insoumise (LFI), Partidului Socialist (PS), Verzilor (ecologişti) şi Partidului Comunist (PCF), potrivit stiripesurse.


Citește și : Situaţie ALARMANTĂ la Bălţi! Autorităţile locale revin la măsurile luate în pandemie

Potrivit stângii, ea vizează Guvernul, care deţine o majoritate relativă în Camera inferioară a Parlamentului francez, din cauză că nu a solicitat un vot de încredere în Parlament.

Ea are însă puţine şanse să fie adoptată, în urma unor reticenţe exprimate de către deputaţi din cadrul Partidului Les Republicains (LR, drepta) şi Partidului Adunarea Naţională (RN, extremă dreapta).

Citește și : Deputații BCS se plâng la Curtea Constituțională

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Monica Bellucci, premiată la Roma cu trofeul Globo d’Oro pentru întreaga carieră

Monica Bellucci, premiată la Roma cu trofeul Globo d'Oro pentru întreaga carieră Celebra actriţă italiană Monica Bellucci a fost recompensată cu trofeul Globo d'Oro pentru...

Creatorul saudit al unui serial Netflix anunţă că a fost condamnat de un tribunal specializat în combaterea terorismului

Creatorul saudit al unui serial Netflix anunţă că a fost condamnat de un tribunal specializat în combaterea terorismului Creatorul saudit al unui serial de animaţie...

Autorii unor farse din Rusia, care au vizat politicieni din Occident, recompensaţi cu un premiu de stat

Autorii unor farse din Rusia, care au vizat politicieni din Occident, recompensaţi cu un premiu de stat Doi autori de farse din Federaţia Rusă, care...

Ed Sheeran anunţă 14 noi concerte în Europa în 2025

Ed Sheeran anunţă 14 noi concerte în Europa în 2025 Cântăreţul britanic Ed Sheeran, aflat în prezent în turneu în Spania, a anunţat noi concerte...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.