StiripesurseSintezePremierul israelian avertizează Iranul 'să nu testeze' ţara sa

Premierul israelian avertizează Iranul ‘să nu testeze’ ţara sa

Publicat:

Premierul israelian Yair Lapid a avertizat marţi Iranul ”să nu testeze” ţara sa, în timp ce guvernul de la Teheran şi marile puteri negociază relansarea acordului nuclear din anul 2015, acord faţă de care Israelul se opune cu înverşunare, relatează AFP, potrivit agerpres

Lapid a transmis acest avertisment în timpul unei vizite la o bază aeriană a armatei israeliene, biroul său de presă publicând o înregistrare video cu intervenţia sa susţinută în timp ce stătea în picioare în faţa unui avion de vânătoare F-35.

Citește și : Belgia a identificat 726 de cazuri confirmate de variola maimuţei de la începutul epidemiei

Israelul desfăşoară o ofensivă diplomatică pentru a convinge statele occidentale să nu reînnoiască acordul privind programul nuclear iranian încheiat în anul 2015 şi din care Statele Unite s-au retras trei ani mai târziu în urma deciziei preşedintelui Donald Trump. Acesta din urmă a reinstituit atunci sancţiunile împotriva Iranului, care în replică a început să încalce treptat obligaţiile asumate în acord, inclusiv cea privind activitatea de îmbogăţire a uraniului.

”Este încă prea devreme pentru a şti dacă într-adevăr am reuşit să oprim acordul nuclear, dar Israelul este pregătit pentru orice ameninţare şi orice scenariu”, a mai spus premierul israelian.


”Dacă Iranul continuă să ne testeze, atunci va descoperi braţul lung şi capacităţile Israelului”, a indicat premierul Lapid, promiţând să ”continue să acţioneze pe toate fronturile împotriva terorismului şi împotriva celor care caută să ne facă rău”.

”Aşa cum am convenit cu preşedintele american (Joe Biden), Israelul are deplina libertate de a acţiona cum consideră de cuviinţă pentru a împiedica Iranul să devină o ameninţare nucleară”, a menţionat de asemenea premierul israelian.

Şeful serviciului secret israelian Mossad, David Barnea, se află în prezent într-o vizită în SUA în cadrul ”campaniei diplomatice împotriva Iranului”, a anunţat într-un comunicat biroul premierului Lapid.

Citește și : Letonia intenţionează să reintroducă serviciul militar obligatoriu

Deşi acordul privind programul nuclear are ca scop să împiedice Iranul să obţină o bombă atomică, Israelul nu crede în asigurările că înţelegerea va fi eficientă în atingerea acestui obiectiv.

În acest timp, Teheranul neagă orice intenţie de a construi arme nucleare, iar Israelul este considerat de experţi ca fiind singura putere nucleară din Orientul Mijlociu, ţară ce nu recunoaşte oficial că deţine arme nucleare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.