StiripesurseSintezePremierul israelian este optimist: Primul buget de stat în trei ani...

Premierul israelian este optimist: Primul buget de stat în trei ani VA TRECE!

Publicat:

Prim-ministrul israelian Naftali Bennett s-a declarat încrezător miercuri în adoptarea primului buget de stat în trei ani, cu un vot ce începe în timpul serii şi este văzut ca test cheie pentru coaliţia sa heteroclită, relatează France Presse, potrivit agerpres.

În virtutea legii israeliene, guvernul dispune de termen până la 14 noiembrie pentru adoptarea bugetului, altfel Knesset-ul, parlamentul israelian, se va dizolva şi vor fi convocate noi alegeri.

Citeşte şi: Eric Adams este noul primar al New York-ului – Black News

Dezbaterile din Knesset pentru votul bugetului pot dura câteva zile, dar termenul limită este 14 noiembrie.

“Prieteni, adoptarea bugetului este cea mai mare prioritate, singura noastră provocare în următoarele zile. Aceasta este misiunea noastră”, a declarat Bennett la o reuniune a cabinetului la Ierusalim.


“Conducem ţara către stabilitate, în timp ce alţii caută haos, (noi) alegeri şi nefuncţionarea (statului). Suntem în ultima linie dreaptă, mai sunt zile şi nopţi albe înaintea noastră în Knesset, dar acest buget va fi adoptat”, a adăugat el.

Din aprilie 2019 până în martie 2021, Israelul, cufundat într-o criză politică fără precedent, a organizat patru alegeri anticipate şi parlamentarii nu au putut cădea de acord asupra unui buget.

Coaliţia condusă de Naftali Bennett, liderul partidului radical de dreapta Yamina, şi ministrul de externe Yair Lapid, care conduce partidul centrist Yesh Atid, i-a succedat ultimului guvern al lui Benjamin Netanyahu în iunie pentru a pune capăt acestei crize.

Guvernul Bennett a prezentat un proiect de buget pentru 2021 şi 2022 care a făcut obiectul unui prim vot tehnic în septembrie, permiţând comisiilor parlamentare să-l studieze înainte de a lansa perioada crucială a arbitrajului.

Citește și: Munca de la distanţă cucereşte lumea bogată – Black News

Coaliţia dispune în prezent de 61 de locuri din 120 în parlament, o majoritate de doar un singur loc. Presa locală relatează despre încercări ale opoziţiei de a convinge un deputat al guvernului să voteze împotriva bugetului.

Bugetul prevede cheltuieli de 609 miliarde de şekeli (peste 167 miliarde euro) în 2021 şi de 573 miliarde de şekeli (mai mult de 157 miliarde euro) în 2022. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.