Premierul italian le lansează un apel solemn germanilor

Publicat:

Şeful guvernului italian, Giuseppe Conte, le-a lansat un apel solemn germanilor în favoarea unei solidarităţi europene întărite pentru depăşirea ‘tsunamiului’ provocat de pandemia de COVID-19, transmite AFP, scrie agerpres.

‘Dacă suntem o Uniune, acum este timpul să o dovedim’, scrie Giuseppe Conte într-un articol de opinie ce va apărea joi în săptămânalul german Die Zeit.


Citește și : Bilanţul epidemiei de coronavirus în Italia

‘Avem nevoie de o strategie de relansare economică (…). Toate statele europene trebuie să-şi aducă contribuţia, fără excepţie’, adaugă premierul italian, a cărui ţară este unul dintre membrii fondatori şi stâlpii Uniunii.

Această ‘solidaritate trebuie să se exprime într-un plan comun care să garanteze, prin transparenţa şi rigoarea tuturor participanţilor, că nu se va ajunge la o uniune de transferuri’, mai spune Conte.

Italia şi Spania, statele cele mai afectate până în prezent de pandemie şi având finanţe publice fragile, doresc un sprijin financiar masiv din partea UE pentru a face faţă consecinţelor sanitare, economice şi sociale ale crizei.

Susţinute de Franţa, ele pledează pentru o mutualizare a datoriilor statelor din zona euro, ce ar putea lua forma unor ‘coronabonduri’, ceea ce state din nord, în frunte cu Germania şi Olanda, refuză.

‘Trebuie să examinăm instrumentele adecvate pentru o situaţie fără precedent, iar aceasta fără prejudecăţi sau vetouri a priori’, mai scrie Giuseppe Conte, subliniind că ‘obiectivul este ca toţi împreună să ieşim din această criză cât mai curând posibil, mai puternici şi mai uniţi’.

Citește și : Pandemia de COVID-19 amenință cu sărăcia 8,3 milioane de persoane în lumea arabă (ONU)

Mai departe, Conte compară pandemia care a îngenuncheat Italia cu ‘un tsunami care, asemeni unui război, lasă economia în ruine şi oamenii cu traumatisme’.

‘Este o situaţie teribilă pe care nu m-am gândit niciodată că o voi trăi în calitate de cetăţean sau în calitate de preşedinte al Consiliului’ de miniştri, mai scrie Conte în Die Zeit.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Vești bune pentru șoferi: Dispare amenda automată pentru lipsa rovinietei

Vești bune pentru șoferi: Dispare amenda automată pentru lipsa rovinietei Vești bune pentru șoferi. Amenda automată pentru lipsa rovinietei pe drumurile naționale ar putea dispărea....

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși Înregistrarea candidaturilor pentru alegerile prezidențiale din România s-a încheiat....

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești În anul 2023, Moldova a exportat în total...

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.