StiripesurseȘtirile zileiPremierul Munteanu a discutat cu Ambasadorii Republicii Moldova

Premierul Munteanu a discutat cu Ambasadorii Republicii Moldova

Publicat:

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a participat la Reuniunea șefilor misiunilor diplomatice și ai oficiilor consulare ale Republicii Moldova. Agenda discuțiilor a vizat prioritățile politicii externe, cu un accent pe consolidarea diplomației economice.

Citește și:  Mii de ouă retrase de pe piață. Erau contaminate

În dialog cu Ambasadorii, Premierul a subliniat rolul misiunilor diplomatice în atragerea investițiilor, extinderea exporturilor și promovarea intereselor economice ale Republicii Moldova pe piețele externe.

„Diplomația trebuie să construiască punțile necesare pe care apoi Moldova să pășească cu încredere în familia europeană. Miza este mare, iar în procesul de aderare la Uniunea Europeană ne bazăm pe șefii misiunilor diplomatice și ai oficiilor consulare”, a menționat Prim-ministrul Alexandru Munteanu.

Potrivit Premierului, în următoarea perioadă, autoritățile vor munci pentru ca fiecare stat european să cunoască ce poate oferi Republica Moldova – de la produse calitative și specialiști bine pregătiți, la servicii de calitate și oportunități de investiții.


„Vom demonstra că aderarea Moldovei la UE va întări unitatea europeană și vom munci ca fiecare cetățean moldovean aflat în diasporă să se simtă protejat și conectat la evoluțiile din Republica Moldova”, a adăugat Premierul.

Reuniunea a continuat cu sesiuni tematice, dedicate securității, rezilienței, precum și promovării culturale. Evenimentul oferă ambasadorilor acreditați peste hotare și autorităților guvernamentale un cadru de dialog și schimb de bune practici pentru consolidarea prezenței Republicii Moldova pe plan extern.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Alegerile din Găgăuzia ar putea fi organizate după sistemul electoral proporțional

Desfășurarea alegerilor pentru Adunarea Populară a Găgăuziei în baza sistemului electoral proporțional a fost discutată de președintele Maia Sandu cu deputații de la Comrat....

Vasile Tofan NU va tolera salariile „nesimțite” din sistem

Premierul desemnat Vasile Tofan a declarat că împărtășește revolta oamenilor față de salariile excesive din sectorul public și a calificat unele cazuri prezentate în...

VIDEO Premierul desemnat abordează reformele din Justiţie

Premierul desemnat Vasile Tofan susține că reforma justiției începe să producă rezultate, însă consideră că procesul este departe de a fi încheiat și că...

Usatîi s-a inspirat din Cupa Mondială şi o compară pe Maia Sandu cu Lionel Messi: ‘PAS este Argentina obosită!’

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a recurs la o comparație inspirată din fotbal înaintea ședinței Parlamentului în care Guvernul condus de premierul desemnat Vasile...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.