StiripesurseȘtirile zileiPremierul pakistanez va avea o întâlnire cu talibanii

Premierul pakistanez va avea o întâlnire cu talibanii

Publicat:

Premierul pakistanez, Imran Khan, a anunţat marţi la Washington că se va întâlni cu talibanii la întoarcerea în ţară, pentru a căuta o modalitate de a se pune capăt războiului din Afganistan care durează de 18 ani, relatează AFP, potrivit agerpres.

Liderul pakistanez a vorbit despre acest subiect în capitala americană, prima sa vizită oficială în Statele Unite incluzând, de asemenea, o întrevedere la Casa Albă, în ziua precedentă, cu preşedintele Donald Trump.

Citeşte şi: Echipajul unui pescador rusesc a fost ARESTAT în Coreea de Nord

La revenirea în Pakistan, “mă voi întâlni cu talibanii şi voi depune toate eforturile pentru a-i convinge să discute cu guvernul afgan”, a explicat el, precizând că a vorbit şi cu preşedintele afgan, Ashraf Ghani.

Într-un discurs ţinut la sediul centrului de studii United States Institute of Peace, Imran Khan a explicat că a fost contactat de talibanii afgani “în urmă cu câteva luni”, după victoria sa electorală din iulie 2018, însă fără să îi întâlnească, deoarece Kabulul s-a opus.


În opinia sa, talibanii l-au contactat pentru că el “a susţinut întotdeauna că nu există o soluţie militară” la războiul din Afganistan.

Citeşte şi: Israelul atacă o poziţie strategică din Siria

“Din acest motiv, am o oarecare credibilitate pentru ei”, a adăugat premierul pakistanez.

Anterior, Imran Khan a avut o întrevedere cu şeful diplomaţiei Statelor Unite, Mike Pompeo. Oficialul american a subliniat, într-un comunicat, importanţa pentru cele două ţări de a continua să lucreze împreună, citând “rolul notabil al Pakistanului în sprijinirea procesului de pace din Afganistan şi lupta împotriva terorismului”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Procurorii au deschis 70 de dosare care vizează Partidul Șor și structurile afiliate

Procurorii anticorupție au pornit, în ultimii șapte ani, 70 de cauze penale privind finanțarea ilegală a partidelor, coruperea alegătorilor și fraudele electorale asociate fostului...

Ministerul Justiției avertizează asupra unei noi tentative de fraudă

Ministerul Justiției avertizează cetățenii cu privire la o nouă tentativă de fraudă, în care denumirea instituției și identitatea conducerii sunt folosite în mod abuziv...

Tofan ‘taie-n carne vie’: Ministerele trebuie să propună rapid reduceri de cheltuieli

Premierul Vasile Tofan a cerut ministerelor și agențiilor din subordine să prezinte, până la 22 septembrie, propuneri pentru optimizarea aparatului de stat. Solicitarea a...

Cum se reflectă în presa internaţională noul Guvern de la Chişinău

Învestirea Guvernului condus de Vasile Tofan a fost reflectată pe larg de mai multe publicații și agenții internaționale, care pun accent pe continuitatea parcursului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.