Premierul s-a întâlnit cu un oficial venit din România

Publicat:

Premierul s-a întâlnit cu un oficial venit din România

Eforturile comune de securitate, posibilitățile de dezvoltare economică și susținerea României în parcursul european al țării noastre au fost discutate la întrevederea prim-ministrului Dorin Recean cu președinta Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a Senatului României, Nicoleta Pauliuc.

Citeşte şi: Un fost informator al FBI a fost inculpat pentru că a minţit în legătură cu fiul lui Biden – Stiripesurse.md


Totodată, cei doi oficiali au mai discutat despre proiectele comune și reformele implementate de Guvernul Republicii Moldova, transmite un comunicat oficial al Guvernului.

Premierul s-a întâlnit cu un oficial venit din România

Prin urmare, Dorin Recean a apreciat sprijinul autorităților de la București în procesul de integrare europeană a țării noastre și relațiile bilaterale solide.

Menționăm că Președinta Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a Senatului României, Nicoleta Pauliuc, a efectuat o vizită la Chișinău în contextul organizării, în perioada 15-16 februarie curent, a Forumului Internațional „Siguranța Online a Copiilor”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prima cartografiere 3D a inimii până la scară celulară (ESRF)

Prima cartografiere 3D a inimii până la scară celulară (ESRF) Cercetători au realizat prima imagine 3D a două inimi umane, una sănătoasă şi cealaltă bolnavă,...

Lavrov: Rusia este dispusă să coopereze cu ‘orice’ preşedinte al Statelor Unite

Lavrov: Rusia este dispusă să coopereze cu 'orice' preşedinte al Statelor Unite Rusia este dispusă să coopereze cu ”orice” preşedinte al Statelor Unite ”pregătit să...

Patru femei şi un bărbat la conducerea UE

Patru femei şi un bărbat la conducerea UE Ursula von der Leyen, realeasă joi la conducerea Comisiei Europene (CE), nu este singura femeie în sferele...

VIDEO – Biden, din nou viral pe Internet. Uită numele lui Lloyd Austin pe care îl numește ‘omul de culoare’

VIDEO - Biden, din nou viral pe Internet. Uită numele lui Lloyd Austin pe care îl numește 'omul de culoare' Clipul în care Joe Biden...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.