StiripesurseSocialPreședinta Maia Sandu: „Prioritatea Republicii Moldova trebuie să fie creșterea economică...

Președinta Maia Sandu: „Prioritatea Republicii Moldova trebuie să fie creșterea economică și atragerea investițiilor”

Publicat:

Președinta Maia Sandu susține că prioritatea Republicii Moldova trebuie să fie stimularea creșterii economice și atragerea investițiilor, iar deficitul bugetar nu trebuie să constituie o îngrijorare excesivă. Potrivit șefei statului, economia națională este afectată de factori structurali de lungă durată, dar și de impactul războiului din Ucraina asupra climatului investițional, transmite MOLDPRES.

Președinta consideră că aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană va reprezenta o șansă reală pentru dezvoltare economică, prin creșterea investițiilor și asigurarea unui climat stabil.

„Aderarea la UE va însemna o soluție pentru dezvoltarea economică, pentru că va atrage investiții în infrastructură și va oferi un semnal pozitiv investitorilor. Țara noastră va fi văzută ca una sigură, stabilă, parte a regulilor europene”, a afirmat ea.

Șefa statului a menționat că, deși în ultimele luni s-a observat o ușoară înviorare a investițiilor locale, Republica Moldova continuă să se confrunte cu probleme sistemice. Maia Sandu a explicat că împrumuturile publice externe pot fi benefice dacă sunt utilizate pentru investiții care generează valoare și locuri de muncă. În opinia sa, investițiile în infrastructură trebuie privite ca o necesitate economică și nu ca o povară bugetară.

Citește și: Banca Mondială sprijină modernizarea achizițiilor publice în Republica Moldova


„Nu e întrebarea dacă te împrumuți sau nu te împrumuți, ci ce faci cu acești bani. Dacă banii se folosesc eficient și produc creștere economică, atunci nu văd rostul criticilor. Toate țările se împrumută pentru a investi și pentru a genera dezvoltare. (…) Dacă azi investim în drumuri, înseamnă că mai mulți agenți economici pot activa, pot plăti salarii și impozite. Este important să avem discuții mai sofisticate despre împrumuturi – nu doar dacă ne împrumutăm, ci unde merg acești bani și ce efecte produc. (…) Avem cea mai scăzută productivitate a muncii pe continent și o problemă demografică majoră. Aceste două probleme nu se rezolvă peste noapte. Acum avem o problemă majoră care se numește războiul din vecinătate, care este un impediment pentru creșterea investițiilor interne, dar mai ales a celor externe”, a spus președinta.

În acelaști timp, șefa statului a remarcat lipsa unor soluții economice concrete în spațiul public.

„Îmi pare rău să spun, eu urmăresc discuțiile publice în domeniul economic, inclusiv a experților în economie. Și eu nu am văzut recomandări serioase și relevante. Deci da, putem să criticăm cu toți, e bine să criticăm, dar soluții eu nu am văzut, pentru că problemele într-adevăr sunt complicate. Eu nu cred că noi putem să facem miracole economice în următorii ani, dar avem nevoie de o creștere economică”, a adăugat Sandu.

Potrivit Biroului Național de Statistică, PIB-ul R. Moldova în prima jumătate a anului 2025 a fost de 155 miliarde 293 milioane de lei, rămânând neschimbat în termeni reali, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2024.

În același timp, în trimestrul II al anului 2025, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, PIB-ul țării a fost de 82 miliarde 313 milioane de lei – în creștere cu 1,1% față de aceeași perioadă a anului 2024, precum și cu 1,6% față de trimestrul I al anului 2025.

Ministerul Economiei și Digitalizării prognozează pentru anul curent o creștere anuală a PIB-ului de 1,3%.

Totodată, potrivit Băncii Mondiale, în anul 2025 R. Moldova va înregistra o creștere economică de 1,5%, iar în 2026 – de 2,7%.

În același timp, experții Fondului Monetar Internațional estimează pentru anul 2025 o creștere a economiei de 1,7%, iar pentru anul viitor – de 2,2%.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Există și ‘sindromul inimii fericite’. Poate imita un infarct și pune viața în pericol

A fost atât de fericită la nunta fiicei sale, încât inima ei și-a schimbat forma. Medicii au crezut inițial că are infarct, dar cauza...

Gata cu șmecheria de pe plajă. Autoritățile au început să ridice umbrelele lăsate peste noapte

Autoritățile din Manduria, Italia, au ridicat umbrelele și șezlongurile lăsate peste noapte pe plajă pentru a „rezerva” ilegal locul. Amenzile ajung la 500 de...

Topul care schimbă planurile de vacanță. Europa are un nou campion al vacanțelor ieftine

Algarve, din Portugalia, este cea mai ieftină destinație de vacanță pentru familii în 2026. Un nou studiu al Post Office evidențiază destinațiile europene cu...

Ce pun nutriționiștii în farfurie pentru o viață mai lungă. Lista alimentelor recomandate

Trei nutriționiști spun ce alimente ajută la o îmbătrânire sănătoasă și ce beneficii au pentru organism. Alimentația influențează direct modul în care organismul îmbătrânește. Vezi și:...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.