StiripesurseSocialPreședinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Ministrul de Externe al Germaniei...

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Ministrul de Externe al Germaniei aflat în vizită la Chișinău

Publicat:

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu Johann Wadephul, Ministrul federal al Afacerilor Externe al Germaniei, aflat în prima sa vizită la Chișinău după preluarea mandatului în mai 2025. Întâlnirea a reconfirmat relațiile solide de parteneriat dintre cele două țări, precum și angajamentul comun pentru promovarea păcii și securității în regiune.

Președinta Sandu a exprimat recunoștință pentru sprijinul consistent oferit de Germania în gestionarea crizelor recente, inclusiv prin contribuții esențiale în sectorul energetic – sprijin care a permis reducerea poverii facturilor pentru cetățeni. De asemenea, a menționat suportul pentru proiectele care îmbunătățesc nivelul de trai, precum extinderea rețelelor de apă și canalizare la Cahul, Călărași și Strășeni, și pentru consolidarea sectorului apărării.

Citește și: Starea de urgență se menține în regiunea transnistreană

Șefa statului a apreciat rolul activ al Germaniei, țară fondatoare a Uniunii Europene, în susținerea parcursului european al Republicii Moldova și în dezvoltarea economiei naționale. Germania este un partener comercial cheie și o importantă sursă de investiții străine directe, care aduc inovație și generează locuri de muncă sigure și bine plătite.

Discuțiile au vizat și necesitatea asigurării unor alegeri parlamentare corecte și protejate de influențe externe.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Dacă mângâi mereu pisicile, psihologii spun că ai aceste trăsături de personalitate

Nu poți trece pe lângă o pisică fără s-o mângâi? Psihologii spun că nu e întâmplător. Iată ce trăsături de personalitate ai, cel mai...

Șeful poliției ucrainene susține că rușii angajează adolescente ca să atragă soldați ucraineni pentru a-i ucide

Șeful poliției ucrainene a acuzat Rusia că recrutează adolescente ucrainene pentru a ucide soldați ucraineni. Ivan Vîhivski a vorbit după arestarea unei fete de...

De ce sunt subestimate capacitățile militare ale Germaniei, țara cu 83.000.000 de locuitori

Germania, motorul economic al Europei, este adesea percepută ca fiind slab pregătită în cazul unui atac militar, pe fondul sondajelor de opinie care spun...

Israel: Benjamin Netanyahu va candida la următoarele alegeri

Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, va candida pentru un nou mandat în acest an, și-a anunțat miercuri partidul, după ce președintele american, Donald Trump, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.