StiripesurseȘtirile zileiPreşedinta taiwaneză promite să menţină 'statu-quoul' cu Beijingul

Preşedinta taiwaneză promite să menţină ‘statu-quoul’ cu Beijingul

Publicat:

Preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen a promis sâmbătă să menţină pacea şi stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan în faţa ameninţărilor din partea Beijingului, care revendică insula democratică autonomă, declarând că “războiul nu este o opţiune”, informează France Presse, potrivit agerpres.

Provenită dintr-un partid ce militează în mod tradiţional pentru independenţa insulei, dna Tsai a spus că în timpul mandatului său, populaţia – aproximativ 24 de milioane de locuitori – a arătat lumii “hotărârea Taiwanului de a se apăra”.

Citeşte şi: Jack Teixeira rămâne în spatele gratiilor – Black News

“În faţa atacurilor civile şi ameninţărilor militare ale Chinei, locuitorii Taiwanului sunt calmi şi neagresivi, raţionali şi non-provocatori”, a spus ea sâmbătă.

Beijingul consideră Taiwanul ca o provincie pe care încă nu a reuşit să o reunifice cu restul teritoriului său de la sfârşitul războiului civil chinez în 1949. China vizează această reunificare prin forţă, dacă este necesar, aminteşte AFP.


Relaţiile dintre Beijing şi Taipei, la cel mai scăzut nivel de când Xi Jinping a venit la putere în urmă cu mai bine de zece ani, s-au deteriorat şi mai mult în ultimii ani şi China şi-a intensificat incursiunile militare în jurul insulei.

“Războiul nu este o opţiune şi niciuna dintre părţi nu poate modifica unilateral statu-quoul într-un mod non-paşnic”, a adăugat dna Tsai.

Taiwanul se pregăteşte pentru viitoarele alegeri prezidenţiale, care vor avea loc în ianuarie 2024.

Dna Tsai, în vârstă de 66 de ani şi care a efectuat deja două mandate, nu poate candida pentru realegere din cauza limitelor mandatelor. Vicepreşedintele său William Lai a fost ales drept candidat pentru Partidul Democrat Progresist aflat la putere.

Lai, în vârstă de 63 de ani, s-a arătat mai deschis decât dna Tsai cu privire la pretenţiile de independenţă ale Taiwanului, afirmând în ianuarie că el consideră Taiwanul o “ţară suverană”.

Citeşte şi: Cutremur puternic la sud-est de Insulele Loialităţii – Black News

El se va confrunta cu popularul primar al municipalităţii New Taipei, Hou Yu-ih, de la partidul de opoziţie Kuomintang, pro-Beijing.

China a declarat că orice acţiune a Taiwanului către o declaraţie oficială de independenţă ar determina un răspuns militar.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Reuters: SUA investighează dacă Rusia a ajutat Iranul să lovească baze secrete ale CIA

Serviciile de informații americane investighează dacă Rusia a sprijinit Iranul în atacurile cu drone asupra unor facilități ale CIA din Orientul Mijlociu, inclusiv prin...

Serviciile digitale de stare civilă, indisponibile temporar pe platforma evo.gov.md între 24 și 26 iulie 2026

Accesul la serviciile digitale de stare civilă disponibile prin platforma guvernamentală evo.gov.md va fi suspendat temporar în perioada 24 iulie, ora 18:00 – 26...

Moldova se alătură mecanismului internațional de compensare pentru Ucraina

Parlamentul Republicii Moldova a ratificat joi, 23 iulie, Convenția de la Haga privind crearea Comisiei Internaționale de Reclamații pentru Ucraina. Noul instrument juridic va...

Fondatoarea unei companii de turism, reținută pentru 72 de ore într-un dosar de escrocherie de circa un milion de lei

Fondatoarea unei companii de turism a fost reținută pentru 72 de ore, fiind cercetată penal pentru escrocherie. Pe acest caz, mai multe familii au...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.