StiripesurseȘtirile zileiPreşedintele Adunării Generale a ONU, Volkan Bozkir, denunţă ineficienţa Consiliului de...

Preşedintele Adunării Generale a ONU, Volkan Bozkir, denunţă ineficienţa Consiliului de Securitate

Publicat:

Preşedintele Adunării Generale a ONU, Volkan Bozkir, a denunţat luni ineficienţa Consiliului de Securitate, criticând “interesele concurente” ale membrilor săi, în deschiderea unei ample dezbateri asupra reformării acestei instanţe, informează AFP, potrivit agerpres.

“De nenumărate ori, Consiliul de Securitate a eşuat în responsabilitatea sa de a menţine pacea şi securitatea internaţionale”, a declarat fostul ministru turc, fără a oferi exemple concrete. “Interesele concurente ale membrilor săi şi recurgerea frecventă la dreptul de veto au limitat eficienţa Consiliului de Securitate”, a adăugat el.

Citește și : Preşedintele Parlamentului European o felicită pe Maia Sandu

Aceste critici la adresa unei instituţii care nu a fost reformată de decenii se adaugă celor formulate de preşedintele francez Emmanuel Macron, care a estimat într-un interviu acordat luni mass-media Le Grand Continent că această instituţie “nu mai produce soluţii utile”.

“Chiar şi în cazul unora dintre cele mai urgente crize umanitare, Consiliul nu a putut aduce un răspuns oportun şi adecvat. Este un grav regres în raport cu principiile fondatoare ale ONU şi cu eforturile noastre pentru construirea unei lumi paşnice”, a continuat Volkan Bozkir. “Dacă ONU are nevoie de reforme mult mai profunde, este evident că reforma Consiliului de Securitate este un imperativ inevitabil, în acelaşi timp dificil şi esenţial”, a insistat el.


După declanşarea pandemiei de COVID-19 la începutul anului, Consiliul de Securitate a avut foarte puţine reuniuni consacrate virusului. El a avut nevoie de mai mult de trei luni pentru a depăşi divergenţele între SUA şi China pentru a putea adopta pe 1 iulie o rezoluţie ce îndeamnă la mai multă cooperare internaţională şi la susţinerea unui apel al secretarului general la un armistiţiu în ţările în conflict, pentru a facilita lupta împotriva pandemiei.

Citește și : Tot mai mulţi migranţi ajung în Cipru din Turcia

În timpul dezbaterii, cei 193 de membri ai ONU trebuie să discute despre recurgerea la dreptul de veto, privilegiul celor cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate (SUA, China, Rusia, Franţa şi Regatul Unit), despre extinderea instanţei, despre reprezentativitatea regională şi metodele sale de lucru.

Consiliul de Securitate, care poate decide asupra unor sancţiuni internaţionale şi a unei recurgeri la forţă în lume, numără 15 membri: în afară de cei cinci membri permanenţi, zece membri nepermanenţi pentru un mandat de doi ani, dintre care jumătate sunt reînnoiţi în fiecare an.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Fermierii au primit sute de milioane prin intermediul programului FCA

Peste 580 de întreprinderi micro și mici din sectorul agricol au primit în perioada martie 2025-mai 2026 finanțări peste jumătate de miliard de lei. Citește...

Nereguli în evidența patrimoniului gestionat de MEC

Curtea de Conturi a Republicii Moldova a emis o opinie de audit cu rezerve asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Educației și Cercetării (MEC)...

Se anunță Moldova Pride 2026

Platforma organizațiilor LGBTQ+ a anunțat programul festivalului Moldova Pride 2026, ajuns. Evenimentul se va desfășura sub sloganul: „Dragostea creează, legea protejează”, potrivit postului public...

Moldova și Turcia extind cooperarea în domeniul culturii și turismului

Moldova și Turcia extind cooperarea în domeniul culturii și turismului Republica Moldova și Turcia se străduiesc să consolideze cooperarea în domeniile culturii, patrimoniului și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.