StiripesurseȘtirile zileiPreşedintele american Biden apără retragerea din Afganistan

Preşedintele american Biden apără retragerea din Afganistan

Publicat:

Preşedintele american Joe Biden a transmis joi Congresului documentele secrete referitoare la retragerea din Afganistan, cerute de multă vreme în special de republicani, a anunţat joi Casa Albă, notează AFP, potrivit agerpres

Executivul american a publicat, de asemenea, un document rezumând modul în care a fost concepută şi executată această retragere, concluzionând că nu exista niciun alt “scenariu” imaginabil, cu excepţia menţinerii în ţară a unei forţe militare americane întărite şi permanente pentru a lupta împotriva talibanilor.

Citește și : Ucraina şi Polonia vor produce împreună muniţie pentru tancurile sovietice ale armatei ucrainene

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, John Kirby, a apărat modul în care a fost efectuată retragerea sub autoritatea lui Joe Biden, amintind că preşedintele democrat era legat de acorduri semnate de predecesorul său, Donald Trump, cu talibanii.

O retragere americană din Afganistan “a fost întotdeauna intenţia preşedintelui” Biden, a amintit purtătorul de cuvânt. “Dar este, de asemenea, incontestabil că deciziile luate de administraţia anterioară şi lipsa totală de pregătire au limitat semnificativ opţiunile disponibile”.


Preşedintele Biden “nu a negociat cu talibanii”, a subliniat el. “Nu a eliberat 5.000 de prizonieri. Nu a redus efectivele militare din Afganistan la 2.500 şi nu a încheiat un acord cu talibanii pentru a nu ataca trupele noastre”, a mai afirmat John Kirby.

“I-au trebuit câteva luni să planifice (retragerea), pentru că, dacă administraţia anterioară avea planuri, noi nu le-am văzut”, a adăugat el.

Imaginile evacuării haotice a americanilor şi afganilor pe aeroportul din Kabul la sfârşitul verii 2021 au şocat Statele Unite şi au făcut înconjurul lumii. Treisprezece soldaţi americani şi 170 de afgani au fost ucişi într-un atac revendicat de gruparea Stat Islamic pe 26 august în apropierea aeroportului.

Citește și : Franţa cere ‘respectarea statu-quoului istoric al locurilor sfinte din Ierusalim’

Pe 30 august 2021, cu un minut înainte de miezul nopţii, ultimul soldat american a zburat de pe aeroportul capitalei afgane cu 24 de ore înainte de termenul stabilit de preşedintele american pentru retragerea trupelor din ţară.

Talibanii preluaseră deja puterea la acea dată, reaminteşte AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

22 iulie: Ziua Mondială a Sănătății Creierului

În fiecare an, pe 22 iulie, Federația Mondială a Neurologiei (WFN) celebrează Ziua Mondială a Creierului. Peste 120 de organizații din întreaga lume se...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.