StiripesurseȘtirile zileiPreşedintele american Biden declară stare de urgenţă în statul Mississippi, grav...

Preşedintele american Biden declară stare de urgenţă în statul Mississippi, grav lovit de tornade

Publicat:

Preşedintele american Joe Biden a aprobat duminică decretarea stării de urgenţă pentru statul Mississippi după ce o furtună puternică a provocat moartea a 25 de persoane aici şi a unei persoane în Alabama, relatează Reuters, potrivit agerpres

Biden a dispus ca ajutor federal să fie acordat în plus faţă de cel local şi de la nivelul statului zonelor afectate, se menţionează într-un comunicat al Casei Albe.

Citește și : NATO îşi caută şef – iată care sunt candidaţii cunoscuţi până acum

Finanţarea va fi disponibilă pentru persoanele afectate din comitatele Carroll, Humphreys, Monroe şi Sharkey, conform comunicatului.

Potrivit AFP, tornade devastatoare au străbătut statul Mississippi, smulgând acoperişuri şi distrugând maşini, în timp ce cartiere întregi au fost rase de pe suprafaţa pământului.


“Este o tragedie”, a postat pe Twitter guvernatorul statului, Tate Reeves, evocând “pagube devastatoare” după tornadele care au străbătut Mississippi pe o distanţă de peste 150 km de la vest la est.

Bilanţul se ridică în prezent la 25 de morţi şi zeci de răniţi, potrivit serviciilor de urgenţă din statul Mississippi (MSEMA). Patru persoane date dispărute “au fost găsite”, au adăugat acestea.

Echipe de căutare şi salvare încearcă în continuare să găsească victime.

Citește și : Milioane de copii se confruntă cu un risc crescut de malnutriţie din cauza lipsei de fonduri

La Rolling Fork, un oraş de 2.000 de locuitori din vestul Mississippi, zone întregi erau sâmbătă dimineaţă devastate iar din case rămăseseră doar fundaţiile, în timp ce pe un acoperiş a fost găsit un autoturism.

Circa 4.800 de locuitori erau privaţi de electricitate în Mississippi şi aproape 11.000 de locuinţe şi firme au rămas fără curent în statul vecin Alabama, potrivit site-ului poweroutage.us.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R.Moldova va aplica standarde internaționale de siguranță pentru navele de pescuit

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul de la Cape Town din 2012, unul dintre cele mai importante...

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

Tatiana Nistorică, cercetată pentru corupție, demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii

Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii. Decizia a fost luată astăzi, la prima ședință a noului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.