StiripesurseȘtirile zileiPreşedintele brazilian respinge toate acuzaţiile într-un mega-scandal de corupţie

Preşedintele brazilian respinge toate acuzaţiile într-un mega-scandal de corupţie

Publicat:

Preşedintele brazilian, Michel Temer, a respins acuzaţiile potrivit cărora el a incitat la plata unei sume de bani drept mită pentru fostul şef al Camerei Deputaţilor Eduardo Cuhna, potrivit unui comunicat emis după ce poliţia federală a publicat raportul final al investigaţiilor privind o schemă de fraudă în creditul acordat de banca de stat Caixa în perioada 2011-2013, relatează agenţia Xinhua, potrivit agerpres.

Raportul a ajuns la concluzia că Temer a obstrucţionat justiţia îndemnând conducerea executivă a companiei să-l mituiască pe Cuhna pentru a-i cumpăra tăcerea în legătură cu schemele ilegale.

Citeşte şi: Operaţiune antitero în Afganistan. Armata americană a lovit ‘scorbura’ unui lider jihadist

Michel Temer s-a confruntat în acest an cu mai multe acuzaţii. Investigaţiile au apărut mai întâi odată cu mărturia lui Joesley Batista, fost preşedinte-director general (PDG) al unuia dintre cei mai mari furnizori de carne din Brazilia, care a înregistrat o convorbire în cadrul unei convorbiri neoficiale cu Temer, în care preşedintele făcea aluzie la mituirea lui Cuhna.

Cu toate că iniţial Congresul a decis să amâne urmărirea în justiţie în legătură cu înregistrarea până când Temer îşi va încheia mandatul la sfârşitul acestui an, ulterior adunarea a votat pentru a amâna o a doua investigaţie în cazul lui Temer.


Biroul lui Michel Temer a respins toate aceste acuzaţii, spunând că, ”în pofida unei lipse absolute de dovezi, anchetatorii insistă pe scoaterea din context a dialogurilor pentru a încerca incriminarea preşedintelui”.

Citeşte şi: Trădare sau respect? Salutul adresat de Trump unui general nord-coreean stârneşte polemici la Washington – VIDEO

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Gata cu șmecheria de pe plajă. Autoritățile au început să ridice umbrelele lăsate peste noapte

Autoritățile din Manduria, Italia, au ridicat umbrelele și șezlongurile lăsate peste noapte pe plajă pentru a „rezerva” ilegal locul. Amenzile ajung la 500 de...

Topul care schimbă planurile de vacanță. Europa are un nou campion al vacanțelor ieftine

Algarve, din Portugalia, este cea mai ieftină destinație de vacanță pentru familii în 2026. Un nou studiu al Post Office evidențiază destinațiile europene cu...

Ce pun nutriționiștii în farfurie pentru o viață mai lungă. Lista alimentelor recomandate

Trei nutriționiști spun ce alimente ajută la o îmbătrânire sănătoasă și ce beneficii au pentru organism. Alimentația influențează direct modul în care organismul îmbătrânește. Vezi și:...

Creierul, rinichii, inima, mușchii: totul este apă. Cum să rămâi hidratat chiar și pe caniculă

Hidratarea este esențială pentru sănătate. Deshidratarea poate accelera îmbătrânirea, crește riscul de boli cronice și reduce nivelul de energie, concentrarea și starea de spirit....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.