Preşedintele Cehiei a fost externat din spital

Publicat:

Preşedintele ceh Milos Zeman a ieşit miercuri dintr-un spital din Praga, unde liderul în vârstă de 76 de ani şi care suferă de neuropatie diabetică a fost internat opt zile, timp în care a fost supus unor examene medicale, relatează AFP, potrivit agerpres.

‘Preşedintele a ieşit (din spital) cu puţin înainte de ora 09.00 GMT’, a declarat pentru AFP purtătoarea de cuvânt a spitalului militar universitar, Jitka Zinke.


Citeşte şi: Johnson&Johnson anunţă un rapel al vaccinului său – Black News

Preşedintele Zeman, care va împlini 77 de ani săptămâna viitoare, fusese internat pe 14 septembrie pentru ‘o uşoară epuizare şi deshidratare’, conform purtătorului său de cuvânt, Jiri Ovcacek.

Preşedintele ‘se îndreaptă acum spre Lany’, o reşedinţă situată la vest de Praga, şi îşi va relua agenda începând din această după-amiază, a precizat Ovcacek.

Ca preşedinte, Zeman va trebui să numească un nou prim-ministru după alegerile legislative programate pe 8 şi 9 octombrie.

Mişcarea populistă ANO a premierului miliardar Andrej Babis, un aliat al lui Zeman, conduce în sondaje. Însă, chiar şi în caz de victorie, s-ar putea să nu găsească aliaţi pentru a forma o coaliţie majoritară de guvernare.

În toamna lui 2019, Zeman, un politician de stânga experimentat, cunoscut pentru legăturile strânse cu liderii rus şi chinez, a mai fost internat timp de patru zile în acelaşi spital militar.

Citeşte şi: SUA ar putea încălca dreptul internaţional prin expulzările haitienilor – Black News

Milos Zeman, fumător înrăit şi mare băutor, suferă de neuropatie diabetică şi de probleme de auz.

El dă asigurări că are o sănătate bună, chiar dacă neuropatia sa îl obligă să se deplaseze într-un scaun rulant începând din acest an.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.