StiripesurseȘtirile zileiPreşedintele Chinei îşi îndeamnă compatrioţii mai bogaţi să se implice în...

Preşedintele Chinei îşi îndeamnă compatrioţii mai bogaţi să se implice în reducerea inegalităţilor

Publicat:

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut celor mai bogaţi compatrioţi ai săi să facă mai mult pentru “prosperitatea comună” şi a promis o “ajustare” a veniturilor excesive, într-o ţară în care creşterea economică galopantă a adâncit inegalităţile, relatează AFP, potrivit agerpres

Nivelul de trai în China a crescut considerabil din anii 1970. Ţara este în prezent o piaţă uriaşă cu sute milioane de consumatori din clasa mijlocie, curtaţi de multinaţionalele străine.

Citește și : Statuia lui Abdul Ali Mazari a fost distrusă de talibani

Dar discrepanţele de avere sunt importante.

Dacă China deţine recordul în lume ca număr de miliardari în dolari, ţara nu a eradicat oficial decât anul trecut sărăcia absolută.


În cursul unei reuniuni consacrate economiei, preşedintele chinez a lansat un apel la o redistribuire “rezonabilă” a averilor de care să poată “profita toţi”, au relatat miercuri media de stat.

În dorinţa realizării unei echităţi sociale, urmează să fie luate măsuri pentru “creşterea veniturilor categoriilor cu retribuţii mici” şi “ajustarea veniturilor excesive”, a subliniat Xi Jinping, potrivit unui rezumat al reuniunii.

Nu se precizează cum omul forte de la Beijing intenţionează să atingă acest obiectiv, dar directivele sale dau în general tonul priorităţilor ţării pentru lunile următoare, notează AFP.

Reuniunea a încurajat de asemenea mai multă “echitate” în materie de educaţie, într-un moment în care costurile prohibitive ale cursurilor private sunt din ce în ce mai criticate.

Luna trecută, Beijingul a strâns şurubul sectorului lucrativ educaţional pe care vrea să-l facă necomercial. Volumul cursurilor cu plată va fi redus drastic.

Măsura a deranjat mulţi părinţi chinezi, obsedaţi de reuşita copiilor lor şi obişnuiţi să-i înscrie la numeroase cursuri extraşcolare, adesea costisitoare.

Cvasitotalitatea populaţiei trăia în sărăcie la începuturile Republicii Populare Chineze în 1949, aminteşte agenţia franceză de presă.

Dar reformele economice lansate la sfârşitul anilor 1970 au avut ca efect dezvoltarea unor mari averi, liderul din vremea respectivă, Deng Xiaoping, considerând “normal” în 1984 ca unii să se îmbogăţească înaintea altora.

Citește și : Parchetul maltez cere închisoare pe viaţă pentru cel care a comandat asasinarea lui Daphne Caruana Galizia

Dacă regiunile de coastă, deschise comerţului internaţional, s-au modernizat rapid, cele din interiorul ţării au cunoscut o creştere mai lentă.

Pentru a rectifica tendinţa, autorităţile şi-au înmulţit în ultimii ani iniţiativele pentru a repera familiile nevoiaşe, distribuind subvenţii şi realizând mari lucrări de infrastructură.

La sfârşitul anului 2020, China a declarat oficial că a eradicat sărăcia absolută, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curtea de Apel va pronunța hotărârea într-unul dintre dosarele Stoianoglo la data de 14 iulie

Curtea de Apel a numit data când va pronunța hotărârea în dosarul în care fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, este învinuit de exces de putere...

Dorin Chirtoacă rămâne achitat în dosarul parcărilor cu plată

Vineri, 5 iunie 2026, Curtea de Apel Centru a respins ca nefondat apelul procurorilor și a menținut sentința de achitare a fostului primar al...

Putin recunoaște. A atacat Ucraina cu rachete Oreșnik pentru a testa viitoare lovituri asupra orașelor: ‘Am calculat totul până la milimetru’

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că rachetele balistice cu rază medie de acțiune Oreşnik au fost lansate asupra Ucrainei pentru a observa efectele...

Marta Kos: Uniunea Europeană va contribui la modernizarea a încă 20 de școli din Moldova

Marta Kos, Comisara europeană pentru extindere, s-a întâlnit cu grup de primari din diferite regiuni ale țării vineri, 6 iunie, anunță Delegația Uniunii Europene...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.