StiripesurseȘtirile zileiPreşedintele Chinei pledează pentru o ordine internaţională 'mai justă şi raţională'

Preşedintele Chinei pledează pentru o ordine internaţională ‘mai justă şi raţională’

Publicat:

Preşedintele chinez Xi Jinping a pledat vineri pentru o ordine internaţională “mai justă şi raţională”, în cadrul summitului Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai (OCS), organizat la Samarkand, în Uzbekistan, informează AFP, potrivit agerpres.

Liderii trebuie “să conlucreze la promovarea unei ordini internaţionale care să se îndrepte spre o direcţie mai justă şi raţională”, a subliniat Xi Jinping în timpul acestui summit menit să reprezinte o contrapondere pentru Occident.

Citeşte şi: Armata ucraineană a descoperit o groapă comună la Izium – FOTO – Black News

Înfiinţată în 2001, OCS reuneşte China, Rusia, India, Pakistan şi patru ţări din Asia Centrală (Kazahstan, Kârgâzstan, Uzbekistan şi Tadjikistan).

“Este necesar să promovăm valorile comune ale umanităţii, să abandonăm jocurile cu rezultat nul şi politica ce constă în crearea de blocuri”, a declarat Xi Jinping.


Preşedintele chinez nu a numit nicio ţară, încă China foloseşte în general acest tip de discurs pentru a denunţa SUA şi aliaţii loc apropiaţi.

“Trebuie să apărăm în mod ferm sistemul internaţional, care plasează ONU în centrul lui, precum şi o ordine internaţională fondată pe dreptul internaţional”, a subliniat Xi.

Xi Jinping şi-a susţinut discursul în faţa mai multor şefi de stat, printre care preşedinţii rus Vladimir Putin şi iranian Ebrahim Raisi, dar şi a preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, a cărui ţară este “partener de dialog” în cadrul OCS.

Marţi, înainte de summitul OCS, cel mai important responsabil al diplomaţiei chineze, Yang Jiechi, a declarat că Beijingul lucrează cu Moscova la stabilirea unei ordini internaţionale “mai juste”.

“China este dispusă să conlucreze cu Rusia pentru a pune în aplicare, în permanenţă, spiritul cooperării strategice la nivel înalt între ţările noastre, pentru a apăra interesele noastre comune şi a promova dezvoltarea ordinii internaţionale într-o direcţie mai justă şi mai rezonabilă”, a subliniat Yang.

Personalitate de prim plan, a cărei influenţă este chiar mai mare decât cea a ministrului de externe, Yang a făcut aceste declaraţii în timpul unei întrevederi cu ambasadorul Rusiei în China, Andrei Denisov, aflat la sfârşit de mandat.

Citeşte şi: Ursula von der Leyen vrea să-l vadă pe Putin JUDECAT pentru crime de război – Black News

Lovită de sancţiunile occidentale şi izolată diplomatic de la declanşarea invaziei sale în Ucraina, Rusia caută să-şi întărească relaţiile cu ţările asiatice, în special cu China.

Diplomaţia chineză nu a condamnat invazia rusă. În schimb, ea a denunţat sancţiunile occidentale împotriva Moscovei şi vânzările de arme către autorităţile ucrainene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Greșelile care îți distrug plantele vara fără să îți dai seama

Mulți proprietari de grădini cred că își ajută plantele atunci când le udă des sau pornesc aspersorul în fiecare zi. În realitate, unele dintre...

Noi acuzații împotriva lui Sean ‘Diddy’ Combs

Procurorii din Los Angeles au confirmat că analizează un dosar de agresiune sexuală care îl vizează pe celebrul artist și producător muzical american, aflat...

Au făcut pâine cu drojdia găsită într-o mumie veche de 5.300 de ani

Cercetătorii au reușit un experiment care pare desprins dintr-un film SF. După ce au descoperit drojdie în corpul lui Ötzi, celebra mumie veche de...

Madonna a susținut un concert-surpriză în Times Square înainte de lansarea noului său album

Cântăreața Madonna a susținut vineri un concert-surpriză în Times Square, la New York, organizat în parteneriat cu aplicația Grindr, transformând una dintre cele mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.