StiripesurseȘtirile zileiPreşedintele Chinei promite să menţină stindardul marxismului

Preşedintele Chinei promite să menţină stindardul marxismului

Publicat:

China “va continua să poarte stindardul marxismului”, a declarat vineri preşedintele Xi Jinping, într-un discurs rostit cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la naşterea filosofului german Karl Marx, relatează AFP, potrivit agerpres.

În cursul unei ceremonii organizate la Palatul Poporului din Beijing, preşedintele celei mai mari puteri comuniste din lume a salutat amintirea filosofului german, născut la 5 mai 1818, după care au fost intonate Internaţionala şi imnul naţional chinez, notează sursa citată.

Citeşte şi: Opoziţia din Venezuela cere un absenteism în masă la alegerile prezidenţiale

Autorul cărţii “Capitalul” rămâne “gardianul revoluţionar al proletariatului şi al lucrătorilor din întreaga lume… şi cel mai mare gânditor al timpurilor moderne”, a declarat şeful statului chinez, care a impus o revenire la ideologia marxistă de la venirea la putere, la sfârşitul anului 2012.

Partidul Comunist Chinez (PCC), la putere din 1949, va rămâne “gardianul” marxismului, a promis preşedintele chinez, care a fost reconfirmat anul trecut în funcţiile de secretar general al PCC pentru un al doilea mandat de cinci ani.


Xi Jinping, care deţine mai multă putere decât oricare dintre predecesorii săi de cel puţin un sfert de secol, a avut onoarea să vadă că “Gândirea” sa intră în mod oficial în carta PCC şi în Constituţia ţării. El se află la vârful istoriei politice chineze, alături de fondatorul regimului, Mao Zedong, care a decedat în 1976.

Citeşte şi: Cutremur în Africa de Sud. 13 mineri au rămas captivi în subteran

De atunci, însă, ţara a întors în mare măsură spatele ideologiei maoiste prin reabilitarea proprietăţii private şi a economiei de piaţă, transformând China în cea de-a doua cea mai mare economie mondială. China numără 370 de miliardari în dolari, ocupând locul doi în lume în domeniu după Statele Unite, dar există o inegalitate evidentă între elitele economice şi populaţia din mediul rural.

Cu toate acestea, Xi Jinping le cere în mod constant comuniştilor chinezi, care fac parte din cel mai mare partid politic din lume, cu 89 de milioane de membri, să “revină la rădăcinile marxismului”. Vineri, el i-a încurajat în mod deosebit să îşi facă un obicei din a citi “Manifestul Partidului Comunist”, scrisă de Karl Marx şi Friedrich Engels.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un grup de deputați ucraineni – în vizită în Moldova

O delegație a Comisiei pentru politică externă și cooperare interparlamentară a Radei Supreme a Ucrainei va efectua o vizită în Republica Moldova în perioada...

Conferința investițională RM–UE și-a deschis lucrările. Este prezentă Comisara europeană Marta Kos

Chișinăul găzduiește astăzi prima Conferință investițională Republica Moldova – Uniunea Europeană. Citește și: Parlamentul se întrunește în ședință. Pe ordinea de zi – 12 proiecte Potrivit...

Parlamentul se întrunește în ședință. Pe ordinea de zi – 12 proiecte

Parlamentul Republicii Moldova se întrunește astăzi în ședință plenară, începând cu ora 12:00. Deputații urmează să examineze 12 proiecte legislative, dintre care trei sunt...

Escrocheriile online și telefonice ajung în Parlament. Se anunță audieri publice

În contextul creșterii numărului de fraude online și telefonice, Parlamentul va organiza audieri publice pentru a identifica soluții de combatere a fenomenului. Citește și: O...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.