Preşedintele finlandez face o vizită la Ankara; Turcia ar putea ratifica aderarea înainte de alegeri

Publicat:

Preşedintele finlandez Sauli Niinisto se deplasează joi în Turcia, unde urmează să se întâlnească vineri cu Recep Tayyip Erdogan, într-un moment în care Ankara s-a declarat gata să finalizeze ratificarea aderării statului nordic la NATO, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Şeful statului finlandez, însoţit de ministrul de externe Pekka Haavisto, urmează mai întâi să se deplaseze în zona sinistrată în urma seismelor de luna trecută din sud-estul Turciei.


Citeşte şi: Administraţia de la Moscova susţine că nu a existat nicio coliziune cu drona americană – Black News

Întâlnirea cu Erdogan va avea pe agendă în principal reconstrucţia ţării după cutremure şi aderarea Finlandei şi Suediei la NATO, blocată pentru moment de Ankara.

Turcia, a cărei undă verde este esenţială în calitate de membră NATO, a refuzat până acum să ratifice cele două candidaturi.

Însă reproşurile sale, care se referă în special la militanţii kurzi care trăiesc în cele două ţări, vizează în principal Suedia, acuzată de pasivitate faţă de Partidul Muncitorilor din Kurdistan.

Calea este deci în mare parte liberă pentru Helsinki, chiar dacă şi Ungaria trebuie, la rândul ei, să ratifice aderarea. Parlamentele celorlalte 28 de state membre au ratificat deja aderarea celor două ţări nordice la NATO.

Chiar dacă Turcia s-a declarat gata să ratifice separat aderarea Finlandei, niciodată nu a fost anunţată de Parlamentul turc, odată cu apropierea alegerilor de la 14 mai.

Doi oficiali turci au declarat însă miercuri pentru Reuters că Turcia intenţionează să ratifice aderarea Finlandei la NATO înainte de alegerile parlamentare şi prezidenţiale care vor avea loc pe 14 mai.

Parlamentul turc foarte probabil va ratifica aderarea Finlandei la NATO înainte să se închidă la jumătatea lui aprilie pentru alegeri, au spus oficialii citaţi, sub protecţia anonimatului.

În contextul prelungirii negocierilor între Suedia şi Turcia, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a vorbit pentru prima dată, la jumătatea lui februarie, despre posibilitatea unei aderări separate a celor două ţări.

Citeşte şi: Un avion militar rus a intrat în coliziune cu o dronă militară americană deasupra Mării Negre – Black News

Prim-ministrul suedez Ulf Kristersson a recunoscut marţi că probabilitatea ca Finlanda să intre în NATO înainte de Suedia a crescut în ultimele săptămâni, păstrându-şi totuşi speranţa de a încheia rapid aderarea ţării sale după alegerile din Turcia.

Negocierile tripartite, o vreme suspendate după arderea unui Coran de către un extremist suedez, au fost reluate săptămâna trecută. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.