StiripesurseȘtirile zileiPreşedintele Guatemalei a plecat în vizită în Taiwan

Preşedintele Guatemalei a plecat în vizită în Taiwan

Publicat:

Preşedintele Guatemalei, Alejandro Giammatei, a plecat sâmbătă spre Taiwan pentru o vizită oficială pentru a marca sprijinul acordat insulei, ţara sa fiind una dintre ultimele care o recunosc diplomatic, notează AFP, potrivit agerpres

“Plecăm spre Taiwan pentru a transmite un mesaj foarte clar la nivel internaţional că ţările au dreptul să se autoguverneze şi să aibă propriile lor teritorii (…) fără ca alte ţări să le invadeze sau să le ameninţe” , a declarat Giammatei pe Twitter.

 

Şeful statului guatemalez, care se deplasează cu un zbor de pasageri cu escală în Statele Unite, va efectua o vizită în Taiwan de luni până joi. El se va întâlni cu preşedinta Tsai Ing-wen care a vizitat Guatemala şi Belize cu trei săptămâni mai devreme.

Citește și : Polonia tocmai a arătat Rusiei care este călcâiul lui Ahile pentru ea în sprijinirea Ucrainei


“Prietenia dintre Guatemala şi Taiwan este de neclintit”, a declarat preşedintele Guatemalei în cursul acestei vizite, afirmând că insula este “o naţiune independentă şi singura Chină adevărată”.

La întoarcerea din America Centrală, Tsai Ing-wen s-a întâlnit la Los Angeles cu preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor SUA, Kevin McCarthy. Această întâlnire a stârnit furia Beijingului care a răspuns cu trei zile de manevre militare majore în jurul Taiwanului.

Guatemala este una dintre ultimele 13 ţări din lume care încă recunosc diplomatic Taiwanul.

China consideră Taiwanul ca pe o provincie pe care încă nu a reuşit să o reunifice cu restul teritoriului său de la sfârşitul războiului civil chinez în 1949. Ea vizează această reunificare, prin forţă, dacă este necesar, şi nu permite nici unei ţări să menţină în acelaşi timp relaţii diplomatice cu China şi Taiwanul.

Citește și : Cota popularităţii lui Macron, la cel mai mic nivel după promulgarea reformei pensionării (sondaj)

Pe 26 martie, Honduras a fost cea mai recentă ţară care a întrerupt relaţiile diplomatice cu Taipeiul în favoarea Beijingului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

Care sunt primele semne ale diabetului și când trebuie să mergi la medic

Medicul Sitterli-Natea Carmen Narcisa din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vorbește despre primele semne ale diabetului și când anume este indicat să...

Persoanele de peste 50 de ani fac aceeași greșeală când își planifică vacanțele

Un sfert dintre britanicii peste 50 de ani se simt blocați într-un „limbo al călătoriilor”. Un nou studiu arată că mulți își amână vacanțele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.