StiripesurseȘtirile zileiPreşedintele interimar al Kârgâzstanului vrea să schimbe Constituția pentru a rămâne...

Preşedintele interimar al Kârgâzstanului vrea să schimbe Constituția pentru a rămâne la putere

Publicat:

Preşedintele interimar al Kârgâzstanului, Sadâr Japarov (foto), care a venit la putere săptămâna trecută în urma unei revolte populare, a declarat luni că intenţionează să candideze pentru un mandat complet dacă vor fi adoptate amendamente la constituţie care să permită acest lucru, informează Reuters, potrivit agerpres.

Noile ambiţii ale lui Japarov ar putea stârni nemulţumirea unora dintre partidele politice care l-au ajutat să ajungă la putere, dar care l-au susţinut doar ca preşedinte interimar, pentru a putea depăşi criza politică de după alegerile disputate.

Citește și: Giuseppe Conte anunță noi restricții dure în Italia

Actuala Constituţie a Kârgâzstanului le interzice preşedinţilor interimari să candideze în alegerile pe care le supervizează. Japarov, 51 de ani, a devenit preşedinte interimar după ce o revoltă populară a dus la prăbuşirea guvernului condus de predecesorul său Sooronbai Jeenbekov.

“În prezent, Parlamentul pregăteşte amendamente la legile asupra alegerilor prezidenţiale şi parlamentare”, a declarat Japarov într-un interviu pentru postul de ştiri Rossia 24. “Dacă voi fi abilitat să candidez ca urmare a acestor amendamente, voi candida”, a adăugat el.


Personalitate marcantă a opoziţiei naţionaliste ce ispăşea o sentinţă pentru răpirea unui oponent politic, Japarov a fost eliberat din închisoare de susţinători ai săi în timpul protestelor violente ce au urmat după alegerile parlamentare disputate din 4 octombrie.

Parlamentul l-a numit premier săptămâna trecută, iar Jeenbekov l-a confirmat în această funcţie înainte de a demisiona. Ascensiunea lui Japarov pare să fie până acum aprobată de aliatul-cheie al Kârgâzstanului, Rusia, care şi-a exprimat sprijinul pentru guvernului lui.

Revolta populară din acest an a fost a treia din 2005 care a dus la înlăturarea unui preşedinte în Kârgâzstan. În calitate de premier şi preşedinte interimar, Japarov trebuie acum să supervizeze organizarea de noi alegeri parlamentare, precum şi votul pentru un nou preşedinte. Datele pentru ambele voturi nu au fost încă fixate.

Amendamentele pentru Constituţie ar putea necesita organizarea unui referendum.

Săptămâna trecută, Japarov l-a numit pe aliatul său apropiat Kamcibek Taşiev şef al securităţii naţionale şi a dat publicităţii un program pe termen lung, un indiciu clar al faptului că intenţionează să fie mai mult decât un lider temporar.

Citește și: UK vrea un acord cu UE, dar aruncă ‘pisica’ în curtea Bruxelles-ului

În interviul pentru Rossia 24, el a dat de asemenea asigurări că Moscova va rămâne aliatul numărul 1 al Bişkekului şi a exclus orice revizuire a acordurilor bilaterale.

Kârgâzstanul se învecinează cu China şi găzduieşte pe teritoriul său o bază aeriană rusă.

“Legăturile noastre cu Rusia sunt multilaterale şi noi nu ne putem distanţa de Rusia în termeni geopolitici, în ceea ce priveşte cooperarea economică sau economia”, a spus Japarov.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Medicamente camuflate în recipiente de cosmetice, depistate la vama Aeroport

Funcționarii postului vamal Aeroport Internațional Chișinău, în conlucrare cu polițiștii de frontieră, au contracarat o tentativă de transportare ilicită a preparatelor farmaceutice peste frontiera...

Ministrul Mediului va candida la funcția de vicepreședinte PAS

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat că va candida pentru funcția de vicepreședinte al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în cadrul Congresului formațiunii, unde...

VIDEO Vindeau droguri în propria locuință. Un cuplu – reținut

Polițiștii Inspectoratului Centru au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 49 de ani și a concubinei sale de 45 de ani, suspectați de...

Moldova raportează cel mai mare progres anual în procesul de integrare

Republica Moldova a înregistrat cel mai mare progres anual dintre statele candidate și este pregătită să deschidă toate cele șase clustere de capitole de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.