Preşedintele iranian se întâlnește pentru prima dată cu marele ayatollah al Irakului

Publicat:

Preşedintele iranian Hassan Rouhani a fost primit miercuri de marele ayatollah Ali Sistani, cea mai înaltă autoritate a majorităţii şiite din Irak, influentul demnitar irakian refuzând în trecut să se întâlnească cu predecesorul liderului de la Teheran, informează AFP, potrivit agerpres.

Apelul marelui ayatollah Sistani la combaterea jihadiştilor în 2014 în Irak a dus la crearea Hachd al-Shaabi, unităţi paramilitare formate din civili care au pus mâna pe arme şi mai ales din miliţii şiite finanţate şi înarmate de către Iran.


Citește și: UMILITĂ în Parlament, Theresa May este pe picior de plecare din funcția de premier

De atunci, aceste forţe au fost înregimentate în cadrul unor trupe regulate, iar numeroşi foşti combatanţi pro-Iran au intrat în parlamentul de la Bagdad. Marele ayatollah Sistani respinge orice ingerinţă străină.

Iranul şi Irakul au purtat un război sângeros între 1980 şi 1988, dar relaţiile lor s-au dezvoltat în mare măsură după căderea lui Saddam Hussein în 2003.

De atunci, Iranul, majoritar şiit la fel ca Irakul, a devenit al doilea partener comercial al ţării bogate în petrol.

El a jucat un rol major în faţa grupării jihadiste Statul Islamic, împotriva căreia SUA, un alt aliat al Irakului, luptă în fruntea unei coaliţii internaţionale, care a oferit un sprijin aerian crucial.

Marele ayatollah Sistani – lider religios al majorităţii şiite din Irak şi al unor şiiţi iranieni – se află la conducerea şcolii religioase din Najaf, oraş sfânt la sud de Bagdad, marea rivală a celui din Qom în Iran.

Citește și: Care sunt scenariile posibile după eșecul acordului propus de Theresa May

În 2013, liderul religios octogenar, care nu apare niciodată în public şi nu face nicio declaraţie, lăsându-i pe cei doi reprezentanţi ai săi să rostească în numele lui predicile săptămânale, a refuzat o întâlnire cu preşedintele iranian de la acea vreme, Mahmoud Ahmadinejad.

Rouhani pledează de la începutul întâlnirilor sale de luni cu liderii irakieni la Bagdad, Kerbala şi Najaf pentru întărirea relaţiilor bilaterale, în timp ce SUA exercită presiuni asupra Irakului să le restrângă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.