StiripesurseSintezePreşedintele Iranului a numit un general al Gardienilor Revoluţiei la conducerea...

Preşedintele Iranului a numit un general al Gardienilor Revoluţiei la conducerea Consiliului Suprem de Securitate Naţională

Publicat:

Preşedintele iranian Ebrahim Raissi a numit luni un general al Gardienilor Revoluţiei la conducerea Consiliului Suprem de Securitate Naţională, pentru a-l înlocui pe Ali Shamkhani, care a fost vreme îndelungată în această funcţie şi care a contribuit la apropierea de ţările arabe din Golf, informează AFP, potrivit agerpres.

“Ali Akbar Ahmadian (foto) a fost numit secretar al Consiliului Suprem de Securitate Naţională printr-un decret al preşedintelui”, a anunţat site-ul preşedinţiei.

Citeşte şi: Războiul, criza climatică şi pandemia de coronavirus ameninţă decenii de progres al sistemului global de sănătate – Black News

Consiliul Suprem de Securitate Naţională este însărcinat să definească politicile de apărare şi de securitate ale Iranului, şi să apere interesele sale naţionale. Deciziile Consiliului trebuie să fie aprobate de ghidul suprem, ayatollahul Ali Khamenei.

Ahmadian, care şi-a făcut studiile la Universitatea de apărare naţională, era până în prezent responsabil al centrului strategic al Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice.


El era de asemenea membru al Consiliului de discernământ, organism însărcinat să-l consilieze pe ghidul suprem.

Generalul Ahmadian a mai fost comandant al marinei Gardienilor şi şeful Statului-Major interarme, potrivit site-ului preşedinţiei.

Ali Shamkhani, 67 de ani, a ocupat timp de zece ani postul de secretar al Consiliului Suprem de Securitate Naţională şi a jucat un rol-cheie în recenta apropiere istorică dintre Iran şi Arabia Saudită.

Cele două puteri regionale rivale au încheiat în martie, cu medierea Chinei, un acord pentru restabilirea relaţiilor lor diplomatice, rupte în 2016.

Citeeşte şi: PROTEST în Bulgaria pentru îmbunătăţirea măsurilor de siguranţă rutieră – Black News

Ali Shamkhani, care provine din minoritatea arabă din Iran şi care a fost de asemenea comandant al Gardienilor Revoluţiei, a contribuit la rândul său la aplanarea tensiunilor cu unele ţări din Golf.

El fusese numit în septembrie 2013 la conducerea Consiliului Suprem de Securitate Naţională, înlocuindu-l la acea dată pe ultraconservatorul Said Jalili.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.