StiripesurseSintezePreşedintele Iranului, Hassan Rohani, critică Israelul şi SUA pentru rolurile lor...

Preşedintele Iranului, Hassan Rohani, critică Israelul şi SUA pentru rolurile lor în Siria

Publicat:

Preşedintele Iranului, Hassan Rohani, a criticat marţi SUA şi Israelul pentru rolurile lor în Siria, el exprimându-se înainte de a se îmbarca într-un avion cu destinaţia Turcia, unde urmează să se întâlnească cu liderul de la Ankara, Recep Tayyip Erdogan, şi cu şeful statului rus, Vladimir Putin, aflat în vizită la Ankara, relatează agenţia Reuters, conform agerpres.

”Americanii sunt împotriva instaurării de către guvernul sirian a autorităţii sale în întreaga ţară şi chiar se gândesc la o scindare a ţării”, a declarat Rohani în cadrul unei ceremonii transmise în direct de pe aeroportul Mehrabad din Teheran.

Citește și : Donald Trump va trimite armata americană la graniţa cu Mexicul

”Există o interferenţă a forţelor sioniste în Siria care a sporit problemele. Ele nu respectă suveranitatea naţională siriană. Întreprind bombardamente în Siria. Îi sprijină pe terorişti. Toate acestea au sporit problemele Siriei”, a afirmat preşedintele iranian.

Liderii turc, rus şi iranian se întâlnesc la Ankara în cadrul unui summit privind Siria, ce va aduce la aceeaşi masă două puteri – Rusia şi Iran – care sunt cei mai puternici susţinători ai preşedintelui sirian Bashar Al-Assad şi unul dintre cei mai puternici opozanţi ai săi, Turcia.


Rusia a întărit capabilităţile militare ale lui Assad în conflict, oferindu-i un suport aerian cheie. Criticii au acuzat Rusia că vizează civili, acuzaţie respinsă de Moscova.

Armata americană şi-a limitat intervenţia sa în Siria la lupta împotriva militanţilor grupării Stat Islamic, evitând atacurile împotriva forţelor aliate cu guvernul sirian.

În opinia lui Rohani, nu există o soluţie militară la conflictul ce durează de şapte ani în Siria, în care 500.000 de persoane au fost ucise şi jumătate din populaţia ţării a fost strămutată. Doar dialogul poate pune capăt conflictului, este de părere liderul de la Teheran.

Iranul şiit este principalul aliat al lui Assad în regiune şi a recunoscut că are în Siria consilieri militari şi voluntari din corpul său militar de elită, Gardienii Revoluţiei.

Tensiunile au crescut între Israel şi Iran la începutul lui februarie, când antiaeriana a doborât un avion de război israelian F-16 care se întorcea dintr-un raid asupra poziţiilor susţinute de Iran în Siria.

Israelul a întreprins apoi un al doilea raid aerian, mai intens, lovind 12 ţinte iraniene şi siriene în Siria, inclusiv sisteme siriene de apărare aeriană.

Înalţi oficiali politici şi militari iranieni au dezminţit că au avut un rol în doborârea avionului israelian sau în lansarea unei drone doborâte în interiorul teritoriului israelian.

Citește și : Siria : SUA au început să construiască două baze în regiunea Manbij (agenţia de presă oficială turcă)

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.