StiripesurseSintezePreşedintele israelian s-a întâlnit în secret cu regele Iordaniei la Amman

Preşedintele israelian s-a întâlnit în secret cu regele Iordaniei la Amman

Publicat:

Preşedintele israelian Isaac Herzog s-a întâlnit în secret cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei la Amman, întrevedere ce a avut loc pe fondul unei încălziri a relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări, relatează sâmbătă AFP, potrivit agerpres.

”Săptămâna trecută am avut cu regele Iordaniei o conversaţie foarte lungă, am fost în palatul lui o seară întreagă. A fost o întâlnire extraordinară”, a declarat preşedintele Herzog într-un interviu, din care au fost difuzate extrase de către canalele de televiziune israeliene sâmbătă seara, la o oră de mare audienţă.

Citește și :  După zile întregi de căutări intense, marina americană îi declară MORŢI pe militarii aflaţi la bordul elicopterului PRĂBUŞIT în Pacific

Interviul urmează să fie difuzat integral duminică, în ajunul Anului Nou Evreiesc.

”Iordania este o ţară foarte importantă. Am un respect imens pentru regele Abdullah, un mare lider şi un actor regional foarte important” a declarat preşedintele israelian, potrivit unui comunicat.


Textul se referă la o ”întrevedere călduroasă”, la invitaţia regelui Iordaniei, şi în cursul căreia cei doi lideri au discutat ”probleme strategice, la nivel bilateral şi regional”.

”Printre lucrurile pe care le-am discutat se află subiectele aflate în centrul relaţiilor dintre ţările noastre, în special un acord privind importul de produse agricole (…) problemele energetice, dezvoltarea durabilă şi soluţii la criza climatică pe care le putem promova împreună”, a adăugat comunicatul.

Citește și : Italia cere o mai mare responsabilitate a UE în faţa crizelor internaţionale

Relaţiile dintre cele două ţări s-au deteriorat în timpul guvernării fostului prim-ministru israelian Benjamin Netanyahu, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.