Preşedintele israelian şi prim-ministrul palestinian, printre participanţii la Conferinţa de Securitate de la München

Publicat:

Preşedintele israelian şi prim-ministrul palestinian, printre participanţii la Conferinţa de Securitate de la München

Preşedintele israelian Isaac Herzog şi prim-ministrul palestinian Mohammad Shtayyeh se numără printre sutele de oficiali de rang înalt ce urmează să participe săptămâna aceasta la Conferinţa de Securitate de la Munchen (MSC), a anunţat luni preşedintele acesteia, Christoph Heusgen, citat de Reuters.

Conferinţa are loc în timp ce războiul din Fâşia Gaza dintre Israel şi gruparea militantă palestiniană Hamas, în care au fost ucişi peste 28.000 de palestinieni şi aproximativ 1.430 de israelieni, intră în cea de-a cincea lună, potrivit stiripesurse.ro.


Citește și: Austria vrea să renunţe la gazele din Rusia

Shtayyeh face parte din Autoritatea Palestiniană cu sediul în Cisiordania ocupată de Israel. Nu se ştia dacă el şi Herzog se vor întâlni.

Heusgen a spus că războiul Israel-Hamas, invazia Ucrainei de către Rusia şi conflictele din Cornul Africii vor domina conferinţa, care are loc în oraşul Munchen din sudul Germaniei de vineri până duminică şi la care participă elita mondială a apărării şi securităţii.

Viitorul NATO şi apărarea europeană vor fi de asemenea un subiect important, a anunţat Heusgen într-o conferinţă de presă.

Fostul preşedinte american Donald Trump a stârnit indignare în NATO şi Europa cu sugestia sa că Statele Unite ar putea să nu mai protejeze aliaţii NATO care nu investesc suficient în apărare, în faţa unei potenţiale invazii ruse.

Ostatici israelieni eliberaţi şi rude ale ostaticilor Hamas ar urma de asemenea să participe la un eveniment pe marginea conferinţei, a spus Heusgen,

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, va deschide conferinţa. Printre alţi participanţi se numără secretarul de stat american Antony Blinken, vicepreşedintele SUA Kamala Harris, diplomatul de top al Chinei, Wang Yi, cancelarul german Olaf Scholz, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi şefii guvernelor Libanului, Qatarului şi Irakului, a adăugat el.

Miniştrii de externe ai celor mai bogate democraţii din Grupul Celor Şapte (G7) vor organiza o întâlnire pe marginea conferinţei.

Raportul anual al MSC subliniază un grad ridicat de pesimism în rândul naţiunilor occidentale cu privire la perspectivele lor de securitate şi prosperitate, a declarat Tobias Bunde, şeful de politică şi analiză al Conferinţei.

Aproape jumătate dintre cetăţenii germani, de exemplu, cred că ţara lor va fi mai puţin sigură şi mai puţin bogată în zece ani.

“Acesta este un contrast mare cu ţări precum China şi India, unde majorităţile sunt semnificativ mai optimiste”, a notat Bunde.

“În multe societăţi occidentale, se răspândeşte sentimentul potrivit căruia câştigurile globalizării sunt distribuite incorect şi că ordinea mondială actuală nu le poate îndeplini aşteptările”, a adăugat el.

Citește și: Igor Grosu: „nu vad o necesitate ca noi să apelăm la gazul rusesc”

Acest lucru, la rândul său, atenuează dorinţa de cooperare internaţională, de exemplu în probleme precum schimbările climatice, a mai spus el.

Aproximativ 27% dintre 250 de persoane care vorbesc la cele 60 de evenimente provin din Sudul Global, cea mai mare pondere până în prezent la conferinţă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Jocurile Olimpice de la Paris: Lotul Olimpic al R.Moldova va avea în componența sa cinci reprezentanți ai atletismului

Jocurile Olimpice de la Paris: Lotul Olimpic al R.Moldova va avea în componența sa cinci reprezentanți ai atletismului În seara zilei de 2 iulie, Federația...

Stamate: Membrii CSM au atras prea multă atenție la postările de pe rețelele ale magistratei Sanduța

Stamate: Membrii CSM au atras prea multă atenție la postările de pe rețelele ale magistratei Sanduța Deputata Olesea Stamate susține că membrii Consiliului Superior al...

Avertisment: România trebuie să se pregătească de o pană de curent uriașă

Avertisment: România trebuie să se pregătească de o pană de curent uriașă Vremea extremă din ultima perioadă a readus în discuție pericolul unei pene majore...

Europenii rămân uniţi în ceea ce priveşte sprijinul pentru Ucraina(sondaj)

Europenii rămân uniţi în ceea ce priveşte sprijinul pentru Ucraina (sondaj) Europenii rămân solidari cu Ucraina în faţa invaziei ruse şi sunt, în general, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.