StiripesurseSintezePreşedintele Israelului este aşteptat de Joe Biden la Washington

Preşedintele Israelului este aşteptat de Joe Biden la Washington

Publicat:

Preşedintele israelian Reuven Rivlin va avea o întrevedere cu omologul său american Joe Biden la începutul lui iulie la Washington, a anunţat miercuri biroul de presă al celui care va fi primul înalt responsabil israelian ce se va întâlni cu preşedintele american după instalarea acestuia la Casa Albă, informează AFP, potrivit agerpres.

Invitaţia a fost transmisă de către secretarul de stat american, Antony Blinken, în timpul întrevederii avute cu Rivlin la Ierusalim, în cadrul unui turneu diplomatic în Orientul Mijlociu.

Citeşte şi: Preoţii iezuiţi au abuzat sexual zeci de minori în Chile – Black News

Preşedintele israelian “a acceptat această invitaţie” şi “va fi fericit” să se deplaseze la Washington înainte de încheierea mandatului său, pe 5 iulie, a precizat biroul de presă al lui Rivlin într-un comunicat.

“Preşedintele Biden este nerăbdător să vă primească la Washington”, a scris la rândul său secretarul de stat american pe Twitter.


Rivlin şi Blinken au discutat miercuri dimineaţa la Ierusalim despre armistiţiul fragil între statul Israel şi mişcarea Hamas, la putere în Fâşia Gaza, armistiţiu intrat în vigoare pe 21 mai, după 11 zile de conflict.

În timpul vizitei sale la Ierusalim, şeful diplomaţiei americane a reafirmat “susţinerea totală pentru dreptul Israelului de a se apăra”, după tiruri de rachete lansate dinspre enclava palestiniană Gaza. Blinken a susţinut de asemenea soluţia cu două state, israelian şi palestinian, şi a anunţat că doreşte “reconstruirea” legăturii SUA cu palestinienii.

Din 10 până pe 21 mai, 254 de palestinieni, printre care 66 de copii şi combatanţi, au fost ucişi în lovituri israeliene în Fâşia Gaza, potrivit autorităţilor locale. În Israel, tirurile de rachete dinspre Gaza au făcut 12 morţi, printre care un copil, o adolescentă şi un soldat, potrivit poliţiei.

Citeşte şi: Comisia Europeană îşi ÎNCHIDE jumătate din clădirile de birouri aflate la Bruxelles – Black News

Preşedintele israelian Reuven Rivlin, a cărui funcţie este mai degrabă onorifică, a devenit preşedinte în 2014. Mandatul său de şapte ani nu poate fi reînnoit şi se va încheia pe 5 iulie.

Deputaţii din Knesset, parlamentul israelian, vor alege pe 2 iunie un nou şef de stat. Doi candidaţi îşi revendică această funcţie: Isaac Herzog, fostul lider al Partidului Laburist, şi Miriam Peretz, educatoare şi activistă. Dacă va fi aleasă, Peretz, care şi-a pierdut doi dintre fii în timpul serviciului lor militar, va deveni prima femeie preşedinte al Israelului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.