StiripesurseSintezePreşedintele Joe Biden a discutat din nou cu omologul său egiptean

Preşedintele Joe Biden a discutat din nou cu omologul său egiptean

Publicat:

Preşedintele Joe Biden a discutat telefonic cu omologul egiptean Abdelfattah al-Sisi luni despre consolidarea încetării focului în Fâşia Gaza, asistenţa umanitară de urgenţă pentru populaţia din enclava palestiniană şi eforturile internaţionale pentru reconstrucţie, conform unui comunicat al preşedinţiei egiptene, citat de Reuters, potrivit agerpres.

Cei doi lideri au discutat, de asemenea, despre modalităţile de a revitaliza procesul de pace dintre israelieni şi palestinieni după cel mai recent val de violenţă dintre cele două părţi.

Egiptul a intermediat încetarea focului, în vigoare de patru zile, la capătul a 11 zile de ostilităţi.

Cairo va fi un popas în cadrul turneului pe care secretarul de stat american Antony Blinken îl întreprinde în regiune.

“Biden a exprimat clar hotărârea ţării sale de a acţiona pentru a restabili calmul şi a restabili condiţiile aşa cum erau în teritoriile palestiniene, coordonarea eforturilor cu
toţi partenerii internaţionali pentru a sprijini Autoritatea Palestiniană şi reconstrucţia”, conform comunicatului preşedinţiei egiptene.


Aceasta a fost a doua convorbire telefonică din ultimele zile între cei doi preşedinţi pe tema conflictului israeliano-palestinian. De această dată însă, discuţia a fost extinsă şi la alte subiecte: relaţiile bilaterale, Libia, Irak, barajul de pe Nil.

Biden şi al-Sisi au avut un schimb de opinii despre Marele baraj al Renaşterii (GERD), pe care Etiopia îl construieşte pe Nilul Albastru, considerat însă de Egipt drept o ameninţare existenţială. La rândul său, Sudanul este îngrijorat de siguranţa barajului şi de reglarea fluxurilor de apă prin propriile baraje şi staţii de apă.

Potrivit sursei citate,”s-a convenit consolidarea eforturilor diplomatice în perioada următoare pentru a ajunge la un acord care să păstreze apa şi drepturile de dezvoltare pentru toate părţile”.

Cei doi lideri au discutat, de asemenea, despre situaţia drepturilor omului în Egipt şi despre “angajamentul lor de a se angaja într-un dialog transparent … în această privinţă”.

Preşedintele egiptean, care a înlăturat Frăţia Musulmană de la putere în 2013, a coordonat o represiune de amploare a disidenţei politice, care a devenit tot mai dură în ultimii ani. El afirmă că nu există prizonierii politici în Egipt, iar stabilitatea şi securitatea sunt primordiale. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.