StiripesurseExternePreşedintele kosovar îl decorează pe Trump

Preşedintele kosovar îl decorează pe Trump

Publicat:

Kosovo acordă preşedintelui american Donald Trump cea mai înaltă distincţie pentru rolul său de susţinere a eforturilor Priştinei şi Belgradului de a ajunge la o înţelegere în domeniul normalizării legăturilor lor economice, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Preşedintele kosovar Hashim Thaci a adresat o scrisoare liderului de la Casa Albă în care îl informează pe Donald Trump că va primi Medalia Ordinul Libertăţii.

Citește și : Polonia vrea un fond UE de cel puţin un miliard de euro pentru stabilizarea Belarusului

Doi colaboratori ai preşedintelui american, consilierul pentru securitate naţională Robert O’Brien şi Richard Grenell, emisarul SUA pentru negocierile Kosovo-Serbia, urmează să primească Medalia Prezidenţială a Meritelor.

Ca parte a unui acord încheiat la începutul acestei luni, Belgrad şi Priştina au căzut de acord să colaboreze în domeniul economic. Aspectul normalizării relaţiilor politice continuă să rămână însă nesoluţionat.


Citește și : În ciuda negocierilor de pace, talibanii au ucis 20 de militari afgani

În scrisoarea adresată preşedintelui Trump, în care îşi exprimă “profunda recunoştinţă pentru contribuţia personală la intermedierea acordului”, Hashim Thaci adresează liderului SUA invitaţia de a efectua o vizită în Kosovo.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O navă încărcată cu propan a luat foc în Marea Neagră

O navă încărcată cu 3.700 de tone de gaz natural lichefiat a fost atacată noaptea trecută în Marea Neagră, la circa 40 de kilometri...

Președintele din Nicaragua vrea să interzică alegerile

Președintele statului Nicaragua, Daniel Ortega, a anunțat că țara nu va mai organiza alegeri. El susține că procesul electoral e folosit de opoziție pentru...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Judit Polgar refuză fotoliul de președinte al Ungariei

Legenda șahului mondial, Judit Polgar, a refuzat oferta premierului ungar, Peter Magyar, de a deveni următorul președinte al Ungariei. Ea a postat un mesaj...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.