Preşedintele libanez Michel Aoun părăseşte palatul prezidenţial la final de mandat, fără a avea desemnat un succesor

Publicat:

Preşedintele libanez Michel Aoun părăseşte duminică palatul prezidenţial la sfârşitul mandatului său, fără a avea desemnat un succesor, relatează AFP, potrivit agerpres.

Sute de susţinători ai lui Aoun, un creştin în vârstă de 89 de ani, fondator al Curentului Patriotic Liber (CPL, aliat al Hezbollah), se îndreptau spre palatul prezidenţial Baabda din Beirut, pentru a-l însoţi pe preşedinte până la domiciliul său, în cadrul unei ceremonii populare, a constatat un fotograf al AFP.


Citește și : Turcia nu a fost înştiinţată oficial de Rusia cu privire la retragerea sa din acordul privind exportul de cereale din Ucraina

‘Am venit să-l escortăm pe preşedinte la finalul mandatului şi să-i spunem că sunt alături de el şi că vom continua lupta alături de el’, a afirmat Joumana Nahed, o învăţătoare.

Agitând portrete ale preşedintelui, mulţi îmbrăcaţi în portocaliu, culoarea CPL, zeci de susţinători ai fostului comandant al armatei au petrecut noaptea în corturi lângă palatul prezidenţial.

Mandatul de şase ani al lui Michel Aoun, care a fost marcat de prăbuşire economică, o explozie ce a devastat capitala şi de o revoltă populară, se încheie luni, fără ca deputaţii să fi reuşit să aleagă un succesor, din cauza divergenţelor politice.

Această perspectivă îngrijorează comunitatea internaţională, cu atât mai mult cu cât ţara va fi condusă de un guvern responsabil cu gestionarea treburilor curente, în condiţiile în care divergenţele politice au împiedicat şi formarea unui nou cabinet după legislativele din primăvară.

Citește și : Telefonul personal al lui Liz Truss a fost piratat de agenţi suspectaţi că lucrează pentru Vladimir Putin

Parlamentul s-a reunit deja de patru ori într-o lună, fără rezultat, nici tabăra Hezbollahului musulman şiit, puternica mişcare armată ce domină viaţa politică în Liban, nici tabăra opozanţilor acestuia nedispunând de o majoritate clară pentru a impune un candidat.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.