StiripesurseSintezePreşedintele Libanului spune că premierul Saad al-Hariri a fost `răpit` şi...

Preşedintele Libanului spune că premierul Saad al-Hariri a fost `răpit` şi trebuie să aibă imunitate

Publicat:

Preşedintele Libanului, Michel Aboun, le-a transmis ambasadorilor străini că premierul Saad al-Hariri, care şi-a anunţat demisia săptămâna trecută, în Arabia Saudită, a fost “răpit” şi trebuie să aibă imunitate, a anunţat un oficial libanez, citat de Reuters.

Michel Aoun a transmis această informaţie, vineri, în cadrul unei întâlniri cu politicieni libanezi şi diplomaţi străini.

Sâmbătă, Aoun a afirmat că tot ceea ce a spus sar ar fi spus Hariri nu “reflectă realitatea” din cauza situaţiei în care şi-a anunţat demisia, săptămâna trecută în Arabia Saudită.

“Orice declaraţie sau mişcare al lui Hariri este rezultatul unei situaţii dubioase şi misterioase pe care o trăieşte în regat. Libanul nu acceptă ca premierul său să fie într-o situaţia care contravine tratatelor internaţionale şi regulilor standard în relaţiile dintre state”, a mai spus Aoun/

Hariri demisionat, spre surpriza generală, la 4 noiembrie, într-un anunţ din Arabia Saudită, şi de atunci nu a revenit în Liban.


Autorităţile libaneze apreciază că Hariri este prizonieri în Arabia Saudită.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.