StiripesurseȘtirile zileiPreşedintele Mexicului critică 'cenzura' social media care au blocat temporar conturile...

Preşedintele Mexicului critică ‘cenzura’ social media care au blocat temporar conturile lui Trump

Publicat:

Preşedintele Mexicului Andrés Manuel López Obrador a criticat joi “cenzura” companiilor social media care au blocat temporar conturile preşedintelui american Donald Trump în timpul scenelor haotice provocate de susţinătorii săi care au luat cu asalt miercuri Capitoliul din Washington DC, relatează Reuters, potrivit agerpres.   

“Ceea ce nu mi-a plăcut ieri în povestea cu Capitoliul” este că “nu-mi place cenzura”, a declarat Lopez Obrador. “Nu-mi place ca cineva să fie cenzurat şi să i se ia dreptul de a trimite un mesaj pe Twitter sau pe Facebook”, a adăugat el.

Citește și : Putin așteaptă Crăciunul într-o bisericuță ‘uitată de lume’

Preşedintele mexican, care s-a exprimat într-o conferinţă de presă obişnuită, nu l-a menţionat pe Trump pe nume.

Twitter Inc, Facebook Inc şi Snap Inc au suspendat conturile lui Trump după afirmaţiile sale nefondate despre alegerile prezidenţiale din SUA pe fondul haosului din Washington. Facebook a anunţat joi că prelungeşte suspendarea conturilor sale pentru cel puţin următoarele două săptămâni, aminteşte Reuters.


Protestatarii pro-Trump au luat cu asalt Capitoliul în încercarea de a forţa Congresul să blocheze numirea preşedintelui ales Joe Biden. Poliţia a anunţat că patru persoane au murit în timpul haosului – una de la rănile prin împuşcare şi trei din cauza unor “urgenţe medicale”.

Unii critici ai lui Lopez Obrador s-au plâns deja că el nu a fost suficient de ferm în condamnarea a ceea ce s-a întâmplat la Capitoliu când i s-a cerut mai devreme să comenteze în cadrul conferinţei de presă.

“Nu vom interveni în aceste chestiuni a căror rezolvare ţine doar de americani. Aceasta este politica noastră, atât pot să spun”, a declarat el.

Citește și : Putin așteaptă Crăciunul într-o bisericuță ‘uitată de lume’

Dar el şi-a exprimat regretul că s-au pierdut vieţi şi a spus că întotdeauna a fost de părere că conflictele, indiferent dacă sunt în Mexic sau în străinătate, ar trebui rezolvate “prin dialog şi prin mijloace paşnice”.

“Sperăm că va fi pace, că democraţia – puterea poporului – va prevala şi că există libertăţi”, a spus Lopez Obrador, care în 2006 a condus proteste masive, paşnice în Mexic susţinând că i-a fost furată alegerea la preşedinţie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Fitness în cimitir: În Viena se poate practica sportul printre morminte

În Austria, persoanele din Viena pot practica sporturi printre morminte. Încă de anul trecut, un cimitir găzduiește o zonă pentru fitness în aer liber. Începând...

Grecia vrea să interzică trotinetele electrice pentru minorii sub 17 ani

Guvernul Greciei intenționează să înăsprească semnificativ legislația privind utilizarea trotinetelor electrice, propunând interzicerea acestora pentru persoanele cu vârsta sub 17 ani. Măsura vine pe fondul...

Cum să îți protejezi bebelușul în timpul caniculei. Sfaturi recomandate pentru părinți

Pe timp de caniculă, bebelușii și copiii mici au nevoie de o îngrijire suplimentară. Aceste sfaturi pot reduce anxietatea părinților îngrijorați de sănătatea copilului...

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.