Preşedintele Michel Aoun îndeamnă la declararea Libanului drept ‘stat laic’

Publicat:

Preşedintele libanez Michel Aoun a declarat duminica aceasta că “a venit timpul schimbării”, îndemnând la declararea Libanului drept “stat laic”, cu o zi înainte de vizita preşedintelui francez Emmanuel Macron care pledează pentru o reformă constituţională, informează AFP, scrie agerpres.

“Pentru că eu sunt convins că doar un stat laic este capabil să protejeze pluralismul, să îl menţină transformându-l în unitate reală, eu cer ca Libanul să fie declarat stat laic”, a spus Aoun într-un discurs adresat libanezilor cu ocazia centenarului Libanului.


Citește și : Franţa a înregistrat 5.413 de noi cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore

El s-a angajat să îndemne la “dialog autorităţile religioase şi liderii politici, pentru a ajunge la o formulă acceptabilă pentru toţi şi care să poată fi pusă în aplicare prin amendamente constituţionale potrivite”.

În timp ce el este respins de mişcarea de contestare, şeful statului a recunoscut că “tineretul libanez cheamă la schimbare”, adăugând că “a venit momentul” pentru modificarea sistemului politic.

Emmanuel Macron, primul şef de stat care s-a deplasat în Liban după explozia sângeroasă ce a avut loc pe 4 august în portul din Beirut, i-a îndemnat pe liderii politici libanezi să întreprindă reforme politice vitale.

Aşteptat din nou luni seara la Beirut, preşedintele francez a evocat vineri “constrângerile unui sistem confesional” care au dus la “o situaţie în care nu există practic o reînnoire (politică) şi unde se înregistrează practic o imposibilitate de a desfăşura reforme”.

Citește și : ONU: Peste jumătate dintre libanezi riscă să fie afectaţi de o penurie alimentară până la sfârşitul anului

Liderul puternicei mişcări pro-iraniene Hezbollah, Hassan Nasrallah, aliat al partidului prezidenţial, Curentul Patriotic Liber, a anunţat duminica aceasta că formaţiunea sa este dispusă să discute un nou “pact politic” în Liban, unde diferite comunităţi religioase îşi împart puterea.

Michel Aoun a recunoscut că sistemul confesional “a devenit un obstacol în calea oricărei dezvoltări (…), a oricărei reforme şi a oricărei lupte împotriva corupţiei” şi este chiar “generator de conflicte”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.