Preşedintele Portugaliei, două teste negative după un prim test pozitiv

Publicat:

Preşedintele Portugaliei, Marcelo Rebelo de Sousa, care va candida pentru un al doilea mandat la apropiatele alegeri din 24 ianuarie, a fost testat de două ori negativ la noul coronavirus, după un prim test pozitiv, a anunţat marţi preşedinţia portugheză, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Testul realizat în această dimineaţă (…) a ieşit din nou negativ. Preşedintele aşteaptă acum consemnele autorităţilor sanitare”, se arată într-un comunicat al preşedinţiei de la Lisabona.


Citește și : OMS nu caută în China vinovații pentru răspândirea coronavirusului

După un prim test pozitiv, al cărui rezultat fusese anunţat luni seara, şeful statului a mai făcut un test, care a ieşit negativ, fiind nevoit prin urmare să facă încă un test, “de confirmare”.

Preşedintele în vârstă de 72 de ani, care era “asimptomatic”, şi-a anulat după primul test întâlnirile în persoană.

Miercurea trecută, Marcelo Rebelo de Sousa a petrecut câteva ore în “izolare preventivă”, după ce a aflat că un membru al anturajului său a fost testat pozitiv, dar nu a fost plasat în carantină întrucât persoana în cauză era considerată “cu risc scăzut”.

Preşedintele în exerciţiu este marele favorit al alegerilor prezidenţiale din 24 ianuarie.

Principalii contracandidaţi, care aşteptau să afle dacă sunt consideraţi “contacţi” ai preşedintelui, cu care s-au confruntat într-o serie de dezbateri televizate, şi-au anulat deja agenda publică, oricum redusă din cauza situaţiei sanitare.

Citește și : UE grăbește lansarea noii generații de sateliți Galileo

Campania electorală, care a început oficial duminică, a fost suspendată în aşteptarea anunţării, miercuri, a unui nou lockdown menit să îngrădească răspândirea noului coronavirus, similar celui decis în primăvară, la debutul pandemiei.

Portugalia, ţară cu 10 milioane de locuitori, care deţine preşedinţia semestrială prin rotaţie a Consiliului Uniunii Europene, a raportat până în prezent de la începutul pandemiei 496.552 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus şi 8080 de decese, cu o considerabilă accentuare a infectărilor după Crăciun.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.